Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”

3094
Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus” - locuri-de-munca-horeca-1713549741.jpg

Articole de la același autor

Este mare nevoie de oameni în domeniul ospitalier, recunosc managerii marilor lanțuri hoteliere. Angajatorii încearcă să îi atragă pe tineri cu salarii competitive, iar unii dau semne că ar prefera să rămână acasă.


În același timp, sunt tot mai multe oferte de muncă în acest domeniu în țări precum Grecia, Germania sau Italia.
Cosmin are 23 de ani și studiază Administrarea Afacerilor în Turism. Vrea să lucreze în domeniul hotelier pentru că îi place interacțiunea cu oamenii și recunoaște că deși e curios să vadă cum e în străinătate, s-ar întoarce tot în România să își facă o carieră.


Cosmin Neagu, student: „Eu am venit de la arte și am înțeles acolo cum reacționează oamenii, cum se comportă și mi-am dat seama că în industria ospitalității ăsta e un lucru de bază. Vreau să învăț aici ceea ce este de învățat, să mă duc afară și cu ce am învățat afară să vin înapoi ca să pot să îmbunătățesc pe cont propriu anumite lucruri”.


Tot mai mulți tineri vor să rămână în țară să lucreze. Carina este abia în primul an de facultate, dar a prins deja experiență în hoteluri.


Carina Nistor, studentă: „Este o pasiune pentru mine și deja am lucrat în acest domeniu în cadrul recepției, în front office. La început, trebuie să fim realiști, cu siguranță salariul nu va fi foarte mare, dar să zicem undeva la 3.000 de lei și apoi vom crește. Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”.


Conform platformelor de recrutare, salariile pentru personalul de curățenie pot începe de la 2.000 de lei și pot depăși 3.000. Pentru ospătari și recepționeri, banii sunt între 3.000 și 4.500 de lei. Dar tocmai aceste locuri de muncă nu sunt ocupate, notează stirileprotv.ro
Mihaela Petrache, director de resurse umane al unui hotel: „Simțim o provocare foarte mare în a face recrutare în departamentele cum sunt recepție, zona de restaurante. Vorbim după aceea de legătura pe care n-o avem foarte strânsă cu școlile profesionale, pe partea vocațională pentru bucătari, ospătari, cameriste. Acest interes este scăzut, cel puțin pentru piața românească pentru că știu tineri care se duc să lucreze în afara țării, ceea ce e de înțeles pentru că îi interesează o experiență internațională”.


Noii angajați, mai ales când vorbim de lanțurile hoteliere, au nevoie de cursuri specializate, oferite de cele mai multe ori direct de angajatori.


Simona Constantinescu, președintele Federației Industriei Hoteliere din România: „Trimitem oamenii la training și în special în hotelurile mari unde avem și brand internațional au ocazia să călătorească și să practice și în alte hoteluri din alte țări”.


Cu același deficit se confruntă toată Europa. 1.800 de joburi în străinătate în domeniul ospitalității sunt în acest moment disponibile pe o singură platformă de recrutare.


Cele mai multe sunt în Grecia, urmată de Germania, Italia sau Finlanda. Și în aceste țări e mare nevoie de ospătari, barmani, bucătari și inclusiv însoțitori de zbor. Salariile pleacă de la 800 de euro net și pot ajunge până la 3.000 de euro.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3141 secunde