Dorm sub cerul liber

2528
1

Articole de la același autor

Nopțile devin din ce în ce mai friguroase în Constanța, iar iarna se apropie nemiloasă. Deseori gerul este insuportabil și puțini am rezista mai mult de o oră afară, darămite să dormim sub cerul liber. La ora la care mulți oameni se instalează comod în fața televizorului, la căldurică, patru bărbați își așează culcușul, se acoperă cu o plapumă veche și se culcă sub cerul liber.
Dumitru și încă trei bărbați și-au găsit adăpost între case, în zona ICIL, în spatele străzii Oborului. Au găsit înțelegere de la vecinii care îi lasă să stea într-o grădină mică.
Și-au improvizat câte un pat din țoale vechi și le-au acoperit cu folie de plastic, să ne le ude ploaia ori burnița. Hainele și le țin în sacoșe și au chiar și o noptieră pe care sunt niște resturi de mâncare.
În timp ce noi stăm de vorbă cu Dumitru, veteranul grupului, un bătrân de vreo 60-70 de ani, doarme dus pe unul din culcușuri. Alături îi stă bastonul, rezemat de o sacoșă cu haine. De sub plapumă se vede o pereche de bocanci. Bătrânul s-a descălțat înainte de a se culca.

"Nu avem unde să ne ducem!"
"Aici stăm de astă-vară. Nu avem unde să ne ducem. Eu mai lucrez cu ziua pe la un centru de fier vechi. Dar nu au tot timpul de lucru. Mă cheamă când e de încărcat. Îmi dă 40 de lei pe zi", ne povestește Dumitru Toma. Are 24 de ani, este din satul General Scărișoreanu și de trei ani stă pe unde apucă, prin Constanța. "Am stat și într-o cazemată veche, apoi tot așa între case, acum am venit aici. Bine că nu ne-a gonit nimeni că nu am avea unde să ne ducem. Bătrânul de-abia se mișcă, în baston", mai spune băiatul.
Ochii îi sunt scăldați în lacrimi atunci când ne vorbește despre familia lui, de la țară. Mama și tatăl s-au despărțit și nu îl mai primesc în casa natală. Are un frate care a rămas cu ei, dar de el nici nu vor să audă. "E greu, sunt zile în care nu mănânc nimic. Toți ne trezim dimineața și plecăm la muncă, la cerșit, la căutat din gunoaie, fiecare cum se descurcă. Eu mănânc ce găsesc prin gunoaie. Când muncesc îmi mai cumpăr câte ceva. Dacă găsesc fier vechi mă duc și vând și știu ca am ce să mănânc în ziua aia. Dacă nu găsesc nimic mă duc la o femeie, aici, la un bloc, sun la interfon și ea mai îmi dă o farfurie de mâncare", își deapănă aventura Dumitru.

"Nu mă feresc de munca grea!"
Este necăjit, se vede că nu îi place să vorbească despre el și despre viața pe care o duce. Își aduce totuși aminte că a avut o soție în Deva, dar s-au despărțit "din cauza neînțelegerilor din familie". Pare resemnat cu situația lui, pe care o vede ca pe pedeapsă pentru că și-a părăsit familia și a plecat la Deva, apoi a rămas și fără soție. Nu are planuri de viitor, nu știe ce va face peste câteva luni și la anul, dar speră ca măcar să poată să-și găsească un loc de muncă să-și permită să-și plătească o chirie. "Vreau doar un acoperiș deasupra capului. Dar e greu să găsești de muncă tot timpul. Nu mă angajează nimeni că nu am nici buletin de Constanța și am doar patru clase. Dar muncesc orice mă pun, car, sparg, ridic. Nu mă feresc de munca grea". În nopțile geroase visează totuși că va avea o cămăruță a lui și poate chiar o familie a lui.



Comentează știrea

cetatean
23 noiembrie 2011
Sistem de valori

Observam aseara la stiri cum niste "doamne" plangacioase, isterice se agitau la parlament in legatura cu situatia cainilor. Hohote de plans, disperare ...ti se rupea inima. Iubesc animalele si eu, dat totusi exista un punct. Am ajuns sa ne pese mai mult de CAINI si am utiat sa ne comportam ca si OAMENI. Sunt oameni care dorm afara...care mananca mancare stricata de la gunoaie, nu e interesant se pare pentru majoritatea, desi duc si ei o viata de caine. E tragic.

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Noiembrie 2011
Stire din Social : Comuna pe cale de dispariție
Miercuri, 12 Octombrie 2011
Stire din Social : Gunoaiele din Peninsulă
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Eveniment : Locuiesc într-o groapă de gunoi
Joi, 27 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Ce dezastru!
Pagina a fost generata in 1.2128 secunde