Iernile cumplite de odinioară, prin ochii veteranilor Constanţei. "Se făceau tuneluri, iar casele erau sub omăt"

De la troiene de zăpadă de metri întregi care îngropau trotuarele, până la școli închise cu săptămânile și alegeri amânate, așa arătau iernile în România de odinioară. Acum, în România secolului XXI, dacă ninge o oră se umple Facebook-ul de poze și văicăreli. Secolul trecut, însă, au existat ierni cu adevărat grele, cu zăpezi interminabile și frig îngrozitor.

Ce avem noi, în anul 2024, nu se pot numi ierni, sunt de părere seniorii Constanței. Ce au trăit ei, însă, au fost ierni, în adevăratul sens al cuvântului. Una dintre iernile care le-a dat mari bătăi de cap a fost cea din 1942, care a fost resimțită puternic în întreaga țară. De fapt, aceasta a fost iarna în care s-a înregistrat recordul absolut în materie de frig în țara noastră - minus 38,5 grade Celsius.

Marea era îngheţată până la orizont

Potrivit directorului Centrului Meteorologic Dobrogea, Marius Coţofan, în Dobrogea, s-au înregistrat -24,7 grade Celsius, a nins din data de 7 ianuarie până pe 14 ianuarie, apoi din 17 ianuarie până pe 22 ianuarie 1942. „În 21-22 ianuarie chiar au fost 14,9 l/mp din ninsoare (68 cm strat zăpadă). În 23 şi 24 nu a nins, dar din cauza temperaturilor foarte scăzute, stratul s-a menţinut (67 cm). Marea era îngheţată până la orizont, grosimea gheţii era de 15- 20 cm în port. Alte fenomene meteo: ceață toată noaptea de 23/24 ianuarie şi în prima parte a zilei de 24 ianuarie 1942. Alte temperaturi scăzute în Dobrogea au mai fost înregistrate în anul 1972- minus 17,2 grade Celsius şi în 2010, când am avut în oraşul de la malul mării -17,8 grade Celsius”, a declarat specialistul pentru „Cuget Liber”.

Vârstnicii Constanței susțin că puține ierni au produs o impresie atât de puternică precum a făcut-o cea din 1954, rămasă în istorie ca iarna „marelui viscol”, din cauza zăpezii care a acoperit numeroase localități ale României. De altfel, sunt memorabile fotografiile în care tramvaiele circulau prin tunelurile săpate în zăpadă, care depășeau chiar înălțimea mijloacelor de transport.

Elena Mincu, acum în vârstă de 96 de ani, îşi aminteşte că, deşi zăpada era de câţiva metri, ieşea la săniuş, cu schiuri confecţionate din lemn. Iarna din 1942 a fost, într-adevăr foarte geroasă, spune ea, dar cu toate acestea, când se putea ieşi din case, cei mici mergeau la şcoală cu săniile trase de cai, iar în picioare aveau şosete groase şi cizme din cauciuc. „În 1954, în schimb, a fost cea mai friguroasă iarnă pe care am trăit-o vreodată. Pe vremea aceea, nu existau utilaje de deszăpezit, aşa că ne descurcam cu lopeţile”, ne-a mărturisit femeia.

Stela Popa s-a născut în anul 1923, iar anul acesta va împlini venerabila vârstă de 101 ani. Centenara noastră îşi aminteşte că problemele cele mai mari nu au fost în 1942 cu vremea, ci în anii '50. „Cea mai grea iarnă a fost în 1954, când zăpada acoperise casele şi nu am mai putut ieşi afară. Oamenii încercau să scoată casele de sub nămeţi, să le dezgroape. Se făceau tuneluri prin zăpadă, ca nişte şanţuri. Iarnă ca aceea nu a mai fost după aceea!”, a precizat femeia.

Pentru Maria Maican (97 de ani), iernile de acum sunt „jucărie” şi nu se compară, sub nici o formă, cu ce a trăit ea, cu zeci de ani în urmă. „În copilăria mea erau nişte zăpezi aşa mari şi frumoase…Fugeam desculţă prin zăpadă şi ne bucuram de fulgii de nea. Acum lumea intră în panică imediat ce ninge. Îmi aduc aminte că treceam pe sub zăpadă ca să vorbim cu vecinii de lângă noi. Eram tânără şi eram la Adamclisi, dar nu am murit de frig”, a adăugat nonagenara.