În ce condiţii pot fi primite pensiile de urmaş pentru elevi şi studenţi

320
În ce condiţii pot fi primite pensiile de urmaş pentru elevi şi studenţi - pensiedeurmassursamotivationmatt-1600616447.jpg

Articole de la același autor

La ora actuală, plata pensiei de urmaş pentru copiii în vârstă de peste 16 ani şi până la 26 de ani este condiţionată de prezentarea adeverinţei şcolare la începutul fiecărui an şcolar / universitar. „Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, toate adeverinţele ar trebui prezentate la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, până la data de 22 septembrie. Elevii din ciclul preuniversitar dispun de timpul fizic necesar pentru obţinerea şi depunerea adeverinţelor la timp. Studenţii, însă, riscă oprirea la plată a pensiei pentru luna octombrie, întrucât anul universitar începe la data de 1 octombrie şi studenţii urmaşi sunt, evident, în imposibilitatea prezentării până la 22 septembrie a adeverinţei privind continuarea studiilor. Pentru a exista continuitate la plată, într-o primă fază, studenţii au obligaţia să depună la casa de pensii până la 22 septembrie o declaraţie în acest sens, completată şi semnată”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Kristina Mutiş.

Ulterior, dar nu mai târziu de 25 octombrie, studenţii au obligaţia de a prezenta şi adeverinţa în original, pentru anul universitar 2020 / 2021.

Formularul completat poate fi transmis în funcţie de preferinţa fiecăruia: prin Portalul CNPP, pe e-mail, la adresa [email protected], prin fax, la numărul 0241.484.445, prin CN Poşta Română, prin curier sau la ghişeul nr. 5 de la parterul instituţiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0186 secunde