Investigațiile paraclinice ale pacienţilor cu Covid-19 trebuie efectuate în termen de maximum cinci zile

303
Investigațiile paraclinice ale pacienţilor cu Covid-19 trebuie efectuate în termen de maximum cinci zile - investigatii-1642444896.jpg
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa anunţă populaţia că investigațiile medicale paraclinice recomandate în regim ambulatoriu pentru monitorizarea pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19 după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare trebuie făcute în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora. De aceleaşi avantaje beneficiază și pacienţii diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, boli rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare şi boli neurologice. Precizăm că această obligație a furnizorilor de servicii medicale paraclinice a fost inclusă la finele săptămânii trecute, prin Ordinul MS/CNAS nr. 85/29/14.01.2022.

Pe această cale menţionăm că investigaţiile paraclinice recomandate de către medici vor fi efectuate în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora de către pacienţi, în termenul de valabilitate a biletelor de trimitere, dar nu mai târziu de ultima zi a lunii în care încetează starea de alertă, declarată potrivit legii.

„Reamintim asiguraților, precum și medicilor prescriptori și laboratoarelor care sunt în relație contractuală cu CJAS Constanța, că aceste investigații pentru monitorizarea afecțiunilor menționate mai sus se recomandă pe biletele speciale Monitor. Precizăm că investigațiile medicale recomandate pe bilete Monitor se pot efectua de către laboratoarele care au contracte cu casele de asigurări și în afara valorii de contract, sumele contractate suplimentându-se prin acte adiţionale, după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice. Menționăm că pentru a nu exista disfuncționalități pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, a fost înștiințat fiecare furnizor de investigații paraclinice aflat în relație contractuală cu CJAS Constanța”, au precizat specialiştii instituţiei. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4217 secunde