Pentru locuitorii din cartierul Poarta 6 (Faleză Sud), parcul din apropierea șinelor de tren reprezintă locul în care vin zilnic să se plimbe, să se relaxeze și să facă sport. Deși este frecventat constant, parcul nu a mai beneficiat de lucrări de reamenajare de zeci de ani. În ciuda numeroaselor solicitări din partea localnicilor pentru modernizarea parcului, aceștia s-au obișnuit mai mult cu promisiunile decât cu faptele. Comunitatea își dorește un spațiu de recreere mai primitor, unde să își petreacă timpul liber.
Un pas important a fost deja făcut prin reabilitarea locului de joacă, oferind astfel copiilor un mediu sigur în care să se distreze. Vestea bună pentru locuitorii din Poarta 6 este că întregul parc va fi reabilitat, urmând ca într-un an să fie modernizat complet.
Potrivit referatului de aprobare întocmit de specialiști, prin realizarea investiției publice „Reamenajare spațiu public din zona Parc Poarta 6 (Faleză Sud)”, se vizează dezvoltarea parcului, dar și promovarea activităților sportive din zonă, astfel fiind promovat un stil de viață activ. În cadrul acestor spații cetățenii dezvoltă interacțiuni sociale, contribuind astfel la reducerea stresului și a anxietății.
Întreg parcul va fi reabilitat, cu excepția locului de joacă proaspăt modernizat. Vor fi terenuri multisport, de baschet, volei, fotbal și tenis. Zona de grătare va fi mutată și reabilitată cu toate cele necesare și, de asemenea, va fi adus și mobilier urban nou. Un lucru important de precizat este că parcul va fi în mare parte modernizat după modelul parcului de la Gară.
„Tot mobilierul urban pentru zona de grătare va fi schimbat 100%, cu tot ce trebuie. Va fi identic cu zona pentru grătare din parcul de la Doraly. Va fi un sistem de irigație nou, iar toată reconstrucția parcului va începe după ce se va atribui contractul de irigații. Parcul se vrea a fi asemănător cu cel de la Gară. Se vor face în regim propriu de către Confort Urban și serviciile publice. Totul va fi nou în afară de locurile de joacă deja reabilitate. Perioada de desfășurare a proiectului va fi de maximum un an, cred că la anul pe vremea aceasta, și m-aș bucura să fie așa, să fie totul gata, se vor apuca în primăvară, iar tot ce ține de reabilitarea parcului nu va fi mai devreme de finalizarea sistemului de irigații pentru că de-abia după ce se va atribui contractul firmei care îl va câștiga, atunci vor veni să lucreze propriu zis. Nu se pot apuca de reabilitare, fără schimbarea sistemului de irigații”, a declarat pentru redactorii ziarului „Cuget Liber” liberalul Marius Tulică, consilier local.
„S-a gândit cineva și la acest parc”
Locuitorii cartierului Poarta 6 se arată foarte încântați de această veste și sunt nerăbdători să vadă rezultatul final. Pe lângă terenurile de fotbal, multisport, tenis, volei și baschet, parcul va avea amenajat și un loc special pentru câini. Acest lucru le permite stăpânilor să se bucure de timp de calitate alături de animalul lor de companie, deoarece parcul este zilnic frecventat de către zeci de iubitori de animale. De asemenea, și seniorii vor avea un loc special amenajat unde vor putea sta să socializeze.
„Nu îmi vine să cred că se va întâmpla. Parcul de la Gară este atât de frumos, m-aș bucura enorm să arate și al nostru așa. Multe generații au copilărit și vor mai copilări în parcul acesta. Chiar este o zonă intens frecventată. Este o veste minunată și așteptăm cu bucurie să fie gata totul”, ne-a relatat Maria A., localnică din cartierul Poarta 6.
„Așteptăm asta de ani de zile. Mă bucur că, în sfârșit, s-a gândit cineva și la acest parc. Rămâne de văzut dacă o să arate exact așa cum se spune. Va fi o bucurie pentru toți locuitorii acestui cartier, de la mic la mare. Să vedem dacă se vor ține de cuvânt și dacă în vara anului 2025 vom avea un nou parc”, a declarat Alin O., localnic.
Aceste investiții nu numai că vor îmbunătăți aspectul estetic al zonei, dar vor oferi și oportunități diverse pentru activități în aer liber și întâlniri sociale, contribuind la promovarea unui stil de viață activ și sănătos în comunitatea noastră. Lucrările propriu zise vor începe după finalizarea sistemului de irigații, urmând ca în vara anului 2025 să fie finalizate, dacă totul merge conform planificărilor.
Valoarea totală estimativă a investiției este în cuantum de 7.468.153,07 lei fără TVA, respectiv 8.845.753,74 lei cu TVA, din care C+M (valoarea lucrărilor de construcții-montaj): 3.353.865,92 lei fără TVA, respectiv 3.991.100,44 lei cu TVA.