Parcul de la Gară, reabilitat şi inaugurat într-o atmosferă de basm. "Arată fantastic faţă de cum era înainte!"

8035
8

Articole de la același autor

După luni de zile în care a fost închis pentru reabilitare, iată că parcul de la Gară s-a redeschis, sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Copilului. În această zi cu semnificaţie deosebită, toată lumea a fost prinsă într-un adevărat maraton al distracției cu diverse activități organizate de Primăria Constanța. Cei mici au avut parte de momente artistice, activități sportive, ateliere creative şi multe alte surprize, care le-au adus zâmbete pe faţă, numai voie bună și veselie.

Mulţi copii ne-au declarat că au trăit clipe magice, pline de surprize, fiind fascinați de personajele animate cu care au avut ocazia de a intra în contact, în weekend-ul care tocmai ce s-a încheiat. Până și vremea a ținut cu ei, astfel că, după ce, zilele trecute, la Constanța au fost nori și ploi, soarele a strălucit pe parcursul întregii zile, completând perfect atmosfera.

Cu părinţi, bunici, fraţi şi surori, copiii au animat parcul de la Gară, încă de la primele ore ale dimineţii. Surprinşi de transformarea, în bine, a bătrânului parc, sute de constănţeni au participat cu mare bucurie la activităţile special concepute pentru copii de către cei de la Club „Amicii”, au dansat în parc, au intrat cu toţii în lumea poveștilor şi au ascultat cu interes muzica oferită de Fanfara „Muzica Apelor”. Întregul spaţiu a fost animat până la lăsarea serii şi chiar mai târziu, până la finala UEFA Champions League, care s-a putut urmări tot în parc, pe un ecran de 24 mp.



Reamintim că în urmă cu câteva luni au fost demarate lucrările de reabilitare, pentru a schimba imaginea monotonă, degradată a parcului cu una modernă şi plină de culoare. Şi, da, s-a reuşit acest lucru, reacțiile constănțenilor fiind pozitive. Lucrările realizate includ reorganizarea acceselor, reorganizarea traseelor pietonale, o suprafaţă mai mare de spațiu verde, realizarea a două amfiteatre verzi, montarea de mobilier urban modern. În acelaşi timp, pe lângă împrejmuirea parcului chinologic, necesară pentru siguranța populaţiei, s-au realizat și împrejmuirea întregului parc și montarea de porți la accese, porțile fiind culisante, cu roți, care să permită glisarea acestora în lateral, de-a lungul gardului.

În parc a fost prezent şi primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, care a venit să vadă dacă locuitorii sunt mulţumiţi de cum arată noua oază de verdeaţă, dar şi pentru a afla ce doleanţe mai au pentru a fi puse în aplicare pe viitor.



„Știți că parcul era într-o stare deplorabilă și ca să îl facem frumos a durat ceva timp. Am terminat lucrarea chiar cu două luni înainte de termenul de finalizare. Pe mine mă bucură faptul că astăzi este atât de multă lume, că se reconectează cu natura și este și vremea aceasta frumoasă. Peste tot am văzut copii bucuroși. Ce s-a întâmplat aici este un merit colectiv, este și meritul colegilor din Primărie, dar și al antreprenorului, al lucrătorilor”, a declarat edilul Vergil Chiţac pentru Cuget Liber.


Ce spun constănțenii despre parcul de la Gară? „Pot spune că este o schimbare în bine, arată fantastic faţă de cum era cu un an în urmă. Eu lucrez pentru o fundație, unde organizam frecvent activități cu copiii. Știm că a fost mult de muncă, dar și rezultatul este pe măsură”, ne-a declarat Răzvan Nicola.



„Eu locuiesc în zona Anda, dar mi-am dorit să vin azi aici. Este foarte frumos parcul și sper să se mențină la fel și de acum înainte, să se mențină în aceeași stare și să nu mai doarmă în el oamenii străzii, cum se întâmpla în anii trecuți”, a precizat Maria Cosma.

„Parcul arată perfect acum. Este mult mai aerisit, mai frumos, are mai multă verdeață”, a adăugat Ioana Dima.

„În parc a fost dezordine mult timp, mizerii, boschetari. Arată extraordinar și sperăm să rămână așa. Și mai sperăm ca toți constănțenii să păstreze ceea ce s-a făcut aici, să fie civilizați și să nu mai strice băncuțele, să rupă florile sau cine știe ce fapte din acest fel”, a spus Cornelia Papazicu.





Comentează știrea

Lica
3 iunie

Bravo amiralul leai luat fata la Fagadau

Cristi
3 iunie

Acest articol nu trebuia sa fie marcat "Publicitate electorala" ??

Alexandru
3 iunie

Nu. Parcul în sine face cât 2 campanii editoriale.

Răspuns la:
Adăugat de : Cristi, 3 iunie
Acest articol nu trebuia sa fie marcat "Publicitate electorala" ??
Gabriel
3 iunie

Măi Mirabela Șerbănescu, nu știi cumva și cât a costat toată mascarada asta, amânată până în ajunul alegerilor?

fani
3 iunie

Fantastic, cu pisetori ecologice în cabine telefonice ( vectori de răspândire a bolilor transmisibile dragi d-lui Dr.Rafila ) ....Toate sa contribuie la scăderea populației orașului,acțiune CLAR criminala ..Nimeni nu are curajul sa ancheteze mafia haznalelor aduse în tara de niște maghiari și avizate de un ordin de Ministru al sănătății ( din întâmplare și el maghiar )

Dumitrascu Ioana contribuabil cu taxe si impozite vreau sa stiu ce ati facut cu bani mei
3 iunie

Mai nea Chitac mizeria de la dereaua de la fosta Cora Bratianu ai zi ca faci dregi si ai facut cerere?Nu te mai lauda ,vin alegerile ai nevoie de voturi

Daniel
3 iunie

Cred ca s-a uitat demult notiunea de parc. Sa intre nea Chitac pe net sa vada parcuri in toate orasele port din europa si cum arata si orasele in sine comparativ cu Constanta. Rusine la toata clasa politica!!! Inclusiv Mazare care a dezvoltat Mamaia nu orasul Constanta

Ionelia
4 iunie

Sa ne spuneți de ce sunt garduri și porți ... Acolo unde sunt porți, pot fi și lacăte

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3029 secunde