X

Aleşii locali decid soarta Castelului Reginei Maria din Mamaia! Evaluatorii au stabilit prețul terenului!

4198

Articole de la același autor

Consiliul Local al Municipiului Constanța se va reuni în ședință ordinară luni, 30 septembrie, de la ora 14:00. Aşa cum era de aşteptat, după ce pe data de 2 septembrie a fost emis Certificatul de Urbanism nr. 2191, valabil timp de 24 de luni, ce vizează demersurile pentru preluarea terenului de peste 15.000 mp din zona Vila Regală – Club Castel, Mamaia, iată că aleşii mai fac un pas important în această direcţie.



Mai exact, potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi vor fi iniţiate procedurile administrative ce vizează exercitarea dreptului de preemțiune stabilit prin HCL nr. 330/2024, pentru achiziționarea unui teren de 15.465,91 mp, situat în zona A4-Vila Regală-Club Castel din stațiunea Mamaia, cunoscut drept Castelul Reginei Maria. Valoarea de cumpărare a fost stabilită la 30,38 euro/mp, fără TVA, conform raportului de evaluare nr. 800/11.09.2024, întocmit de SC Primoval SRL.

De altfel, încă din luna iulie, primarul Vergil Chițac a declarat că se află în plin proces de salvare a Palatului Regal din Mamaia și de readucere a acestuia în circuitul public, așa cum s-a reușit și cu Cazinoul, cu sprijinul guvernului liberal.

Și ministrul Raluca Turcan a anunțat că Ministerul Culturii are soluţii legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia, iar Primăria Constanţa a iniţiat un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea terenului aferent edificiului.




Aceasta a amintit că, în martie, la iniţiativa ministerului pe care îl conduce, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru proiectul „Temelii culturale”, care vizează salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinaţie culturală, cuprinzând şi fonduri pentru restaurarea şi amenajarea Palatului Reginei Maria.

„În prezent, este în plină desfășurare analiza tehnică a celor 14 obiective de interes european și național cuprinse în Memorandum, iar pentru obținerea finanțării este obligatorie clarificarea situației juridice complexe aferentă dreptului de proprietate asupra Palatului Reginei Maria din Mamaia. Ministerul Culturii a identificat deja soluțiile legale pentru clarificarea situației juridice! Suntem în discuții continue cu autoritățile locale și Mamaia SA pentru a le implementa rapid și în cel mai eficient mod. Un prim pas a fost deja făcut astăzi de Primăria Constanța, prin inițierea proiectului de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Constanța pentru cumpărarea imobilului teren aferent Palatului. Îl felicit pe domnul Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, pentru demersurile realizate în vederea exercitării dreptului de preempțiune asupra terenului!”, transmitea Raluca Turcan.

„Avem deja finanțarea!”

În plus, ea şi-a exprimat încrederea că Mamaia SA va depune oferta de vânzare a imobilului cât de curând, astfel încât să poată fi exercitat dreptul de preempţiune, iar Palatul Reginei Maria să intre în proprietatea ministerului şi să fie salvat.

„Avem deja finanțarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni! Palatul Regina Maria din Mamaia este un simbol al istoriei noastre, care trebuie să fie salvat și păstrat pentru generațiile viitoare!”, a mai spus ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Reamintim că Palatul Regal din Mamaia a fost inclus în 1992 pe Lista monumentelor istorice, cu denumirea "Club Castel".

Cu toate acestea, în 2003, Palatul Regal a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA companiei SC Light System SRL. În 2004, aceeași companie a preluat de la municipalitate și terenul pe care se află imobilul.



După ani de procese, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție din România au decis, în 2022, că Palatul Regal din Mamaia a fost privatizat ilegal, în anul 2003, și că monumentul istoric se întoarce în patrimoniul statului român. Conform deciziei instanței, monumentul istoric a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA către compania SC Light System SRL fără respectarea dreptului de preempțiune al statului. Decizia Curții Supreme a validat hotărârea dată de Tribunalul Constanța în anul 2020 prin care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat.

În altă ordine de idei, practic, doar clădirea a revenit în patrimoniul statului dar terenul a rămas în proprietatea firmei private. La acest moment, firma respectivă doreşte să vândă terenul în cauză. În concluzie, prețul a fost stabilit iar Primăria Constanţa cu aportul Ministerului Culturii, poate reda circuitului turistic Palatul Regal din Mamaia, desigur, după ce acesta va fi reabilitat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2746 secunde