Lege promulgată/ Cabinetele de medicină de familie vor putea primi, la cerere, statut de utilitate publică

429
Lege promulgată/ Cabinetele de medicină de familie vor putea primi, la cerere, statut de utilitate publică - download-1698749621.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică, scrie Agerpres.

Actul normativ modifică şi completează în acest sens Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Potrivit actului normativ, "asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică".

Statutul de unitate sanitară de utilitate publică se va acorda cabinetelor de medicină de familie la cerere.

"Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică", prevede actul normativ.

La dezbaterile din Parlament, deputatul PNL Cristina Vecerdi, unul dintre iniţiatorii legii, a precizat că statutul de utilitate publică "permite darea în folosinţă gratuită a spaţiilor proprietate publică ale unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţie cabinete de medicină de familie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6634 secunde