Liderul sindical Nicolae Manea: "Dacă nu sunt motivați și plătiți bine, oamenii pleacă din sistem"

2965

Articole de la același autor

De ani de zile, sindicaliştii luptă pentru drepturile lor, pentru salarii, sporuri şi, mai nou, de când cu pandemia de Covid-19, pentru stimulentele promise de către Guvern, în momentul instalării stării de urgenţă. Din păcate, de foarte multe ori, cererile lor nu au fost onorate, dar ei au continuat demersurile, lupta pentru ceea ce li se cuvine, ceea ce este de admirat.

La momentul actual, membrii de sindicat vor să reia demersurile deoarece au o mare nemulțumire, în sensul în care majorările salariale, care trebuiau să fie acordate la maximul din grilă, în 2022, nu s-au aplicat. Potrivit preşedintelui Sanitas, filiala Constanţa, Nicolae Manea, până acum s-au aplicat doar un sfert din cât trebuia să se aplice şi de ele au beneficiat strict personalul sanitar auxiliar. Aşadar, personalul tehnic administrativ a rămas în aceeaşi situaţie, asta în condiţiile în care o unitate sanitară funcţionează la parametri optimi cu întreg personalul.

„În acest sens, am demarat procedura pentru a solicita în instanţă, şi aici începem cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, trecerea personalului de pe anexa 8, pe anexa 7. Acest lucru înseamnă că ar avea salariile un pic mai mari. Anexa 8 se referă la personalul din cadrul administraţiei publice centrale şi locale, în timp ce anexa 7 se referă strict la unităţile care se autofinanţează, or, în definiţia Legii Sănătăţii nr. 95/2006, scrie foarte clar că unităţile sanitare publice sunt unităţi care se autofinanţează integral şi atunci acesta este demersul nostru. Pe de altă parte, noi continuăm şi alt demers, pentru ca ei să treacă pe anexa 2, care nu doar că este mai avantajoasă, dar este corectă. De exemplu, cei de pe anexa 8 au un spor de maximum 15%, or, dacă discutăm de personalul TESA, şi aici intră inclusiv muncitorii de la Spitalul TBC, şi ei sunt îndreptăţiţi să primească sporuri, la fel ca şi colegii lor”, a declarat liderul de sindicat, pentru „Cuget Liber”.

În ceea ce priveşte stimulentul mult promis în pandemie, s-a deschis proces pentru recuperarea în instanţă a banilor, pentru cei care sunt finanţaţi de la Ministerul Sănătăţii şi aici ne referim la personalul din UPU şi celelalte entităţi din spital. Următorul pas va avea loc în funcție de ce spune instanţa, pentru că este „aberant” ce se întâmplă. „Toţi au lucrat în acelaşi loc de muncă. De exemplu, într-un spital, pe o secţie Covid au fost şi personalul angajat pe perioadă determinată, dar şi medici rezidenţi. Au făcut cu toții aceleaşi operaţiuni, dar rezidenţii au fost plătiţi de la Ministerul Sănătăţii şi au rămas fără aceşti bani. Apoi, cei care îşi desfăşoară activitatea la Asistenţă Socială, ei trebuiau să primească două stimulente de risc. Ulterior, a fost modificată Legea 82 şi s-a hotărât să li se dea un singur stimulent de risc. Am deschis proces ca să recuperăm şi aceşti bani şi cred că îi vor primi în perioada următoare”, a precizat Manea.



Nu au cerut stimulent de risc, ci protecţie şi siguranţă


El a adăugat că trăim în vremuri foarte ciudate, asta pentru că, în primul rând, personalul medical nu a cerut un stimulent de risc, ci doar să fie dotat cu tot ce trebuie, să i se asigure protecţia şi siguranţa la locul de muncă, dar şi să se aplice legislaţia în vigoare, implicit planul de sporuri.

Cert este că oamenii sunt foarte obosiţi, iar situaţia salarizării personalului trebuie tranşată cât mai rapid, pentru că sistemul sanitar, dar şi cel de asistenţă socială sunt într-o situaţie stranie. „În celelalte sisteme, toată lumea este în aceeaşi poziţie. La noi, avem personal care, la data de 1 martie 2018, s-a dus la maximul din grilă, cum sunt medicii şi asistenţii. Apoi, avem o altă categorie, cei care au primit majorările mai târziu, în 2020, şi aici ne referim la farmacişti, biologi, chimişti, care s-au dus şi ei la maximul de grilă, dar sporurile pentru condiţii de muncă au rămas la decembrie 2018. Am ajuns la personalul sanitar auxiliar- infirmiere, brancardieri, care au rămas la jumătatea maximului din grilă şi li s-a dat numai un sfert din cât li se cuvenea, dar sporurile de condiţii de muncă, sporuri de noapte, raportate tot la decembrie 2018 şi ajungem la personalul TESA, ale căror salarii sunt îngheţate. Această categorie a primit doar două tranşe şi care, la fel, sporurile sunt cele de acum patru ani. Acum, încercăm să aducem la maximul din grilă toate categoriile de personal şi să rezolvăm inclusiv situaţia personalului TESA. Marea problemă este că, dacă nu sunt motivaţi şi plătiţi, oamenii pleacă. În ultimii ani, au tot plecat din sistem”, a subliniat acesta.

Legat tot de problemele halatelor albe, în cursul lunii trecute, în cadrul Comisiei de dialog social de la Ministerul Sănătății, reprezentanții Federației „Sanitas” au solicitat menținerea actualei modalități de finanțare a unităților sanitare publice (la nivelul cheltuielilor realizate) cel puțin până la 30 septembrie 2022. Totodată, având în vedere încetarea stării de alertă începând cu luna martie, sindicaliștii consideră că unitățile sanitare au nevoie de o perioadă de tranziție până la revenirea la finanțarea pe cazuri rezolvate, pentru a evita colapsul financiar al acestora. Ei mai sunt de părere că guvernanții s-au folosit de pandemie ca să blocheze creșterile salariale prevăzute de Legea salarizării. Din păcate, cei afectați au fost exact angajații cu cele mai mici salarii din cele două sisteme: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, muncitori.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8643 secunde