Lucrările de licență, afaceri profitabile, susținute de studenți puturoși

818
4 min citire
Lucrările de licență, afaceri profitabile, susținute de studenți puturoși - fond-licente-dizertatii-1740149844.jpg
Odată cu trecerea timpului și accelerarea digitalizării, pe piața din România au apărut diverse „afaceri” care profită de dezinteresul sau lenea tinerilor care aleg să își cheltuie banii pe lucrări de licență cumpărate de pe internet.
Perioada studenției poate fi una extrem de solicitantă, atât pentru tinerii care și-au ales să urmeze un anumit profil din pasiune, cât și pentru cei care doar își doresc o diplomă. Mai mult decât atât, probabil cea mai stresantă etapă a facultății este reprezentată de ultimul an de studii, când studenții trebuie să își susțină lucrarea de licență sau disertație.
Lucrarea de licență este un proiect academic amplu, realizat la finalul studiilor de licență, prin care studentul demonstrează cunoștințele acumulate în domeniul său de specializare. Disertația, în schimb, este echivalentul acesteia pentru studiile de master, având un grad mai ridicat de complexitate și cercetare. Cu toate că acest examen este unul foarte important, o bună parte dintre studenți încep să se documenteze pentru realizarea lucrării mult prea târziu, intrând astfel într-o criză de timp. Această ”disperare” care se creează la fiecare sfârșit de an universitar le-a dat de gândit micilor ”afaceriști” care au și găsit o metodă inovativă prin care să mai facă un ban: vânzarea de lucrări de licență și disertație online.
De regulă, la sfârșitul fiecărui an universitar, grupurile studenților de pe Facebook sunt ”bombardate” cu mesaje prin care sunt prezentate anunțuri precum: „Redactez lucrări de licență și disertație după cerințele beneficiarului. 1.200 de lei. Nu se solicită avans", „Redactez lucrări de licență, disertație, proiecte academice pe diverse domenii. Plata se face după primirea unor părți din lucrare. 800 de lei", „Redactez lucrări de licență, iar în maxim 10 zile o veți primi", „Plagiat aproape de 0%. Garantez calitatea conținutului. Într-o lună lucrarea va fi gata", acestea fiind doar câteva dintre mesaje. Mai grav este că aceste anunțuri sunt distribuite pe grupuri chiar de acum, din luna februarie, semn că fenomenul ia amploare și se dezvoltă într-un mod bine organizat.
„Mi-a ușurat foarte mult viața”
Unii studenți au încredere în aceste persoane, fără să se gândească la un aspect esențial: cum este posibil ca cineva să redacteze o lucrare de disertație/licență într-o săptămână, în condițiile în care, să presupunem, ar avea mai mulți clienți?
Dorind să aflăm acest detaliu, am luat legătura cu o persoană care se ocupă direct cu această afacere și care ne-a explicat la telefon următoarele: „Am cunoștințe din toate domeniile și cunosc foarte multe site-uri de pe care mă pot documenta. Pe lângă asta, pot lucra și cu inteligența artificială fără să apară vreun plagiat. Vă ajut cu cel mai mare drag, îmi spuneți doar tema licenței și eu într-o săptămână o trimit. Achitați 1.000 de lei la final. Dacă doriți, am unele pregătite deja. Termin treaba repede pentru că știu să mă folosesc de internet, am talentul meu", ne-a declarat micul afacerist. Important de precizat este că mulți dintre cei care postează abuziv astfel de mesaje nu au un cont adevărat și funcționează sub o identitate falsă.
Am vrut să aflăm și părerea unui fost student care a apelat la această metodă, dacă este una sigură. „Eu am plătit 1.200 de lei pe lucrarea mea de licență. Într-o lună, cam așa, o aveam. Vorbeam constant cu persoana care mi-a redactat lucrarea și îmi trimitea pe bucăți ce mai scria. Mie mi-a ușurat foarte mult viața pentru că nu mai aveam deloc tragere să termin facultatea, așa că am zis să fac o investiție. Profesorii nu și-au dat seama, nici măcar programele lor. Mi se pare o investiție bună. Am mai auzit persoane care au fost păcălite, probabil că eu am avut noroc", ne-a declarat un fost student din Constanța.
Tentația este mare, mai ales când au mai rămas doar câteva luni până la sfârșitul anului universitar, însă ce nu știu mulți dintre studenți este că ce fac ei este ilegal. Ne referim la studenți pentru că micii afaceriști sunt 100% conștienți de ceea ce fac, altfel de ce ar fi postat atâtea anunțuri sub anonimat?
Pentru a combate acest fenomen, autoritățile române au adoptat măsuri legislative stricte. Legea nr. 427/2023, intrată în vigoare la 6 ianuarie 2024, interzice atât vânzarea, cât și cumpărarea de lucrări științifice destinate promovării unei evaluări. Cei care încalcă această lege riscă amenzi cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei. De asemenea, site-urile care comercializează astfel de lucrări pot fi amendate și chiar închise de autorități. Cu toate acestea, legislația nu este suficientă pentru a combate acest fenomen. Nimic nu pare să îi sperie nici pe afaceriști, nici pe studenți, pentru că internetul este încă plin de astfel de anunțuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0393 secunde