La marșul de comemorare a victimelor de la Colectiv, un eveniment care a zguduit întreaga societate românească în urmă cu 10 ani, erau așteptați acei mulți constănțeni care de altfel se revoltă pe paginile de socializare. Din păcate, pe 30 octombrie, mai puțin de 40 de persoane au venit să aprindă lumânări, iar evenimentul, deși promovat online, a fost ignorat de majoritatea orașului, ceea ce a arătat cât de slab este, în realitate, spiritul nostru civic.
Tragedia de la Colectiv a zguduit o țară întreagă și a scos la iveală un sistem care, deși s-a spus că va fi reformat, a rămas aproape neschimbat. Clubul din capitală care s-a transformat într-un infern a devenit simbolul neputinței statului român, o lecție dureroasă, dar care a fost uitată prea repede.
Autoritățile au promis spitale noi, centre pentru mari arși și condiții demne de secolul XXI. Astăzi, la un deceniu distanță, promisiunile s-au pierdut în birocrație. Nu avem niciun spital pentru mari arși, iar pacienții cu arsuri grave încă sunt trimiși peste graniță, acolo unde alții fac ce noi nu putem. În spitalele noastre, infecțiile nosocomiale continuă să omoare oameni, alimentate de neglijență și de un sistem care refuză să se schimbe. Săptămâna aceasta ne-am reamintit de cei 65 de oameni care au plecat în seara de 30 octombrie 2015 și nu s-au mai întors. În numele lor, rămâne o întrebare care apasă tot mai greu: ce s-a schimbat cu adevărat, zece ani mai târziu? În seara de joi, 30 octombrie, aproape 40 de persoane s-au adunat în fața Parcului Arheologic din Constanța, unde au aprins lumânări în memoria celor care și-au pierdut viața în incendiul de la Colectiv.
„Știu ce înseamnă să pierzi un copil”
Evenimentul comemorativ a durat aproximativ o oră, timp în care participanții au aprins lumânări, au ascultat muzică rock, dar și cel mai popular cântec al formației bucureștene Goodbye to Gravity „The Day We Die”.
„Au trecut zece ani. Cred că societatea civilă are un mandat, iar mandatul său este de a ține memoria și conștiința treze. Cred că la Constanța, unde ne aflăm acum și oriunde în țară, ar trebui să existe genul acesta de întâlniri. Poate o dată pe an este prea puțin și cred că genul acesta de întâlniri păstrează și memoria și conștiința. Nu s-a schimbat nimic. Constatăm că nu s-a schimbat nimic, nu s-a îmbunătățit nimic în acești zece ani. Promisiunile politicienilor nu au fost onorate, nu au apărut centre pentru mari arși", a declarat Cosmin Bârzan, organizatorul protestului.
Mai mulți jandarmi decât protestatari
Din păcate, protestul și marșul comemorativ anunțat cu o săptămână înainte și promovat în mediul online nu au reușit să adune mulțimea la care sperau organizatorii. Se așteptau la cel puțin 100 de oameni, însă în realitate puteam număra mai mulți jandarmi decât protestatari.
O mână de oameni a aprins lumânări și a stat în tăcere, în timp ce restul orașului și-a văzut de rutina zilnică, de shopping în mall sau de comentat din spatele ecranelor.
„Mă doare sufletul, am pierdut un copil și știu ce înseamnă să pierzi un copil și mă gândesc cu durere la părinții celor care au murit și la cei care au rămas cu sechele. Mă gândesc la cei care au fost infectați. Avem un spital de arși? Avem secții de arși? Ce s-a întâmplat la Colectiv știm precis? Nu s-a schimbat nimic în România că dacă se schimba, se construiau spitale de arși în toate județele. Îmi pare rău că nu a venit mai multă lume", ne-a declarat o constănțeancă prezentă la protest.
A fost programat chiar și un marș comemorativ, însă acesta a fost anulat pentru că după mai bine de o oră, în fața parcului Arheologic nu mai rămăseseră decât o mână de oameni. Constănțenii își doresc să scape de acest sistem, își doresc spitale, dar din confortul casei. A fost un meeting anunțat, promovat, dar ignorat.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.