Video Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vizită la Constanța. "Închirierea plajelor ar trebui făcută pe 10 ani"

840
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vizită la Constanța.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a fost, miercuri, într-o vizită de lucru în județul Constanța pentru a verifica stadiul proiectului Reducerea Eroziunii Costiere Faza II (2014-2022). În urma verificărilor pe teren, acesta a avut o întâlnire cu reprezentanții Organizațiilor de Management al Destinației constituite la nivelul județului Constanța, pe tema exploatării turistice a plajelor. După discuții, ministrul a susținut declarații de presă la sediul Prefecturii Județului Constanța.



La discuțiile cu ministrul Mediului au fost prezenți, de asemenea, directorul Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Sorin Lucaci, și directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL), Hristu Uzun. În cadrul vizitei de lucru, ministrul Mircea Fechet, împreună cu delegația alături de care a fost prezent, a făcut verificări la recepțiile lucrărilor pentru Lotul 4 – Agigea și Lotul 5 – Eforie, chiar în amplasamentul lucrărilor.

„Astăzi, am avut în județul Constanța o delegație a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, condusă de domnul ministru Mircea Fechet. După vizita de dimineață pe sectoarele de plajă nou înnisipate care urmează să fie preluate de către instituțiile de resort, a avut loc, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire cu reprezentanții Organizațiilor județene de Management al Destinației. Mai exact, Organizația Județeană, OMD Năvodari, OMD Mamaia și OMD Mangalia”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a prezentat principalele schimbări care ar trebui făcute pe viitor la nivelul ministerului, dar și al județului. Acesta a ajuns la concluzia că perioada de doi ani dispusă operatorilor economici pentru închirierea plajelor trebuie majorată.

„Doar ce am terminat întâlnirea cu aceste OMD-uri și am desprins câteva concluzii. Am constatat, împreună cu dânșii, că este nevoie să schimbăm puțin optica și strategia și liniile generale pe care le-am avut în vedere în anii trecuți. În trecut, atât Ministerul Mediului, cât și Administrația Națională a Apelor Române, Administrația Bazinală Dobrogea Litoral eram mai curând interesați de cum să obținem cât mai mulți bani din contractele de închiriere de plajă. Am ajuns la concluzia că această soluție nu e întotdeauna cea mai fericită. Voi vorbi despre durata de închiriere a acestor perimetre de plajă. Pe o perioadă de doi ani, operatorii nici nu apucă bine să-și instaleze investițiile de pe plajă că trebuie să le demoleze. Această perioadă de închiriere ar trebui să fie de 10 ani, cel puțin. Vom institui o întâlnire de lucru cu toate organizațiile și instituțiile competente, pentru că, până la urmă, va trebui să ajungem la un numitor comun”, a declarat Mircea Fechet.

Acesta a mai adăugat că își propune, împreună cu toate instituțiile și asociațiile competente, ca toate sectoarele ce vor fi scoase la licitație să aibă o perioadă de 10 ani de închiriere. „Firmele care vin și licitează urmăresc opțiunea din profit. Bineînțeles că profitul trebuie să fie rezonabil, dar trebuie să facem astfel încât să scoatem la licitație toate perimetrele de plajă. Fără îndoială, obiectul contractului de închiriere propune să fie puse la dispoziția cetățeanului toate serviciile de pe plajă. Operatorii economici trebuie să-și asume că oferă servicii de calitate și să plătească prețul aferent. Vom observa că doi operatori care depun oferte pentru aceeași licitație se comportă diferit, din anumite motive. Scopul, și al ministerului, și al firmei care licitează, este același, de a avea un turism bogat pe plajele românești. În funcție de fiecare tip de plajă și de fiecare categorie, vom alege să licităm cât mai repede. Până la urmă, și hotărârea de Guvern este o chestiune care se poate rezolva în curs de zile sau săptămâni, nu trebuie neapărat puse la dispoziție luni”, a mai precizat ministrul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6984 secunde