Record de ambalaje returnate prin sistemul Garanție-Returnare

100
Record de ambalaje returnate prin sistemul Garanție-Returnare - mediu-returnare-ambalaje-1708630294.jpeg

Articole de la același autor

În prima lună a anului în curs, peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori la nivel național datorită Sistemului de Garanție-Returnare. În prima lună de funcționare, decembrie 2023, producătorii și importatorii de băuturi au pus pe piață aproximativ 45 de milioane de ambalaje cu marca #SGR. În luna ianuarie, numărul acestora a crescut la circa 180 milioane ambalaje.

„La mai puțin de trei luni de la inaugurare, SGR este încă la un nivel incipient, însă cifrele raportate se încadrează în estimările inițiale și suntem optimiști că obiectivele primului an pot fi îndeplinite. În următoarea perioadă vom vedea din ce în ce mai multe ambalaje SGR pe rafturile magazinelor, până când toate produsele cu ambalaj fără garanție vor fi înlocuite. De asemenea, continuă în ritm alert atât dezvoltarea centrelor regionale, cât și campania de sprijinire a comercianților pentru semnarea contractelor și conformarea cu obligațiile legale. Le mulțumesc tuturor celor care contribuie la succesul acestui proiect esențial pentru viitorul României”, a transmis ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Cele mai multe ambalaje cu marca #SGR colectate într-o singură zi s-au înregistrat în municipiul București, cu peste 1.000 de saci colectați. De asemenea, echipa RetuRO SGR a depășit 100 de angajați. Până la sfârșitul anului, compania intenționează să creeze aproximativ 600 de locuri de muncă verzi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4786 secunde