Noi reguli pentru obținerea dispozitivelor medicale

227
< 1 min citire
Noi reguli pentru obținerea dispozitivelor medicale - dispozitive-1686498215.jpeg
Începând de luna viitoare, la dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, pentru reducerea birocrației, se elimină taloanele lunare pentru obținerea acestora prin închiriere. Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescripțiilor medicale pentru cele necesare pacienților cu unele afecțiuni ireversibile sau cu încadrare în grad de handicap accentuat ori grav definitiv va fi nelimitată. O altă schimbare care a survenit din luna iunie se referă la modelul de scrisoare medicală utilizată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Astfel, medicii sunt atenționați că nerespectarea obligației specialistului din ambulatoriul clinic de specialitate sau din spital de a iniția tratamentul prin prescrierea primei reţete pentru medicamente compensate, precum și de a elibera prescripția medicală/bilete de trimitere/concediu medical sau alte recomandări, se sancționează. Pentru transpunerea în practică a noilor acte normative și asigurarea continuității furnizării de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale către asigurați, casele de asigurări de sănătate din întreaga țară încep perioada de semnare de noi contracte cu furnizorii, care vor fi valabile de la 1 iulie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0397 secunde