Oamenii străzii își găsesc adăpost în saloanele Spitalului Județean Constanța

Greșelile comise în tinerețe, accidentele stupide sau steaua ghinionistă sub care s-au născut i-au transformat în "cazuri sociale". Rămași fără un acoperiș deasupra capului, fără acte de identitate - unii nu au avut niciodată - și fără posibilitatea de a-și primi pensiile sau ajutoarele sociale, dacă le au, își duc viața pe străzi, de pe o zi pe alta. Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța este singura instituție unde oamenilor străzii li se deschide ușa, necondiționat, și le devine adăpost, pentru câteva luni sau câțiva ani buni.

În saloanele SCJU Constanța sunt găzduite, în prezent, opt persoane catalogate drept "cazuri sociale". Au fost luate de pe străzi de ambulanțe, în urma solicitărilor primite de la diverși oameni de bine, și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.
Problemele medicale le sunt soluționate, dar rămân internate luni bune, unii chiar și ani, pentru că nu au unde să plece. "În aceste momente intervin asistenții sociali ai spitalului. Trimit adrese peste adrese pentru a-i identifica, pentru a le obține cărți de identitate provizorii, dar și pentru a le asigura un venit. Un ajutor social, înca-drarea într-un grad de handicap pentru a primi o indemnizație, pentru cei care au muncit - o pensie. Tot asistenții sociali ai spitalului trimit adrese și către primării și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a-i plasa într-un centru", ne-a declarat Cristina Asofiei, directorul de îngrijiri medicale al SCJU. Demersurile care trebuie îndeplinite și găsirea unui loc într-un adăpost durează însă. Mai mult, nu de puține ori, asistenții sociali scot bani din propriul buzunar pentru a plăti taxele și timbrele necesare pentru obținerea actelor de identitate.

Internată de aproape patru ani la Palazu Mare
Secția de Neuropsihiatrie Palazu Mare este, de aproape patru ani, "casă" pentru Mariana Gheorghița Adam, de 37 de ani. Asistenții sociali își aduc aminte că atunci când a fost luată de pe stradă, femeia nu știa nici cum o cheamă. Abia după trei ani de tratament, într-un moment de luciditate, a putut să le spună că a urmat cursurile unei școli profesionale. "Am luat legătura cu toate șco-lile de meserii, am transmis foto-grafia ei și așa am reușit să dăm de urma rudelor și să aflăm cum o chea-mă. Dispăruse de acasă, dar rudele nu au dat-o în urmărire", ne-a spus asistenta socială care s-a ocupat de cazul femeii. Reprezentanții spitalului au încercat să o instituționalizeze în Centrul medico-social de la Agigea, date fiind și problemele mintale, dar fără succes. Drept pentru care ea va mai rămâne, o perioadă, în secția de la Palazu Mare.
Un alt caz dificil este al unei femei de aproximativ 62 de ani, aflată în Secția Medicală 3, din luna iulie. Suferind de asemenea de o afecțiune psihică, femeia nu știe să-și spună decât porecla, Piti, dar și pe aceea indicând tatuajul de pe braț, unde este "însemnată". Din poveș-tile femeii, asistentele sociale au dat de urma unor frați, aflați în Hârșova și Ovidiu. Astfel au aflat că s-ar numi Emine Cerchez și că ar fi născută prin 1947, în căruță, lângă Casimcea, județul Tulcea. "Nu are acte de identitate și și-a petrecut viața pe străzi. A stat în Medgidia, într-un autobuz abandonat, și la Ovidiu, într-un cort lângă primărie. Am mers cu Poliția Comunitară la frații ei din Ovidiu, dar nici nu au vrut să audă de ea. Au dat declarații că nu au spațiu, că au alte rude bolnave și că nu au cum să o îngrijească", au adăugat reprezentanții spitalului.

Țintuit la pat de lipsa unei proteze
Petrică Marcu, în vârstă de 55 de ani, este cel mai recent caz social ajuns în Spitalul Județean. Inter-nat în Secția de Chirurgie, bărbatul spune că nu vrea să fie o povară, dar nu se poate ridica în picioare: i-a fost amputat piciorul stâng, suferă și de o pareză pe aceeași parte, motiv pentru care nu-și poate mișca mâna. Astfel că deplasarea, chiar și în cârje, este imposibilă. "Am nevoie de o proteză, altfel nu mă pot mișca. Am încercat să țin o cârjă în mână, dar nu pot. Am încercat să sar într-un picior, dar nu merge nici așa", își spune oful bătrânul.
El povestește că a avut o meserie bună la viața lui, a lucrat ca șofer de autobuz și făcea curse în județ. "În 1994 am făcut un accident de circulație la Murfatlar și am suferit un accident vascular. De atunci am rămas cu pareză pe stânga. Am fost pensionat pe caz de boală, dar au apărut discuții în casă pentru că nu mai aduceam bani, iar nevasta m-a părăsit după patru ani. Casa am vândut-o, am luat partea mea, dar banii s-au dus. Am fost sfătuit prost și i-am dat împrumut unora și altora. De atunci, am muncit cu ziua și am dormit pe unde am găsit", ne-a spus pacientul. Și-a ignorat însă problemele de să-nătate, iar un ulcer varicos depistat în urmă cu 12 ani s-a complicat. Pe 1 octombrie, medicii i-au amputat piciorul cangrenat, până la coapsă.
Întrebat de ce nu apelează la rude, bătrânul zâmbește trist: "Am niște frați în Galați, dar cum să mă duc acum la ei? Când mi-a fost bine și aveam bani nu le-am dat nici binețe și să mă duc acum, când am rămas fără un picior?". Petrică Marcu are pensie, dar nu a putut să o ridice pentru că i-a expirat cartea de identitate. Reprezentanții spitalului spun că au început deja demersurile atât pentru eliberarea unui nou act de identitate, cât și pentru obținerea unei proteze. "Am făcut o adresă către autoritățile locale, dar avem speranțe slabe că vom reuși, pentru că ni s-a transmis că nu sunt fonduri", ne-au spus asis-tentele sociale.

Pensionari care își trăiesc bătrânețile pe străzi
În vârstă de 64 de ani, Francisco Mircea a ajuns la spital în luna iulie, în urma unui accident rutier și este internat în Secția de Ortopedie. A trăit în ultimii ani pe străzi, dar nu-i place să vorbească despre asta. Spune doar că are 25 de ani în câm-pul muncii, dar nu a reușit să primească pensie, pentru că nu a putut să-și întocmească documentația. La întrebarea dacă are familie, răspunsul vine greu: "Am, la Eforie…". Dar nu vrea să spună mai multe. Angajatele spitalului au trimis deja adrese către Primăria din Eforie, pentru găsirea rudelor, și au început demersurile pentru obținerea docu-mentelor necesare ca bătrânul să aibă un venit.
În același salon este internat și Marian Gruia, de 24 de ani, aflat de asemenea în evidențele spitalului ca fiind caz social. Tânărul ne povestește că este plecat de mic de acasă și își făcea veacul prin Piața Tomis III. A ajuns la spital la jumătatea lunii septembrie, pentru că a fost lovit de o mașină. Medicii l-au supus unei intervenții chirurgicale și deși ar fi trebuit să fie externat deja, nu a fost pentru că străzile nu asigură condițiile necesare pentru reabilitare. Între timp, asistentele sociale au început deja procedurile pentru a-i procura o carte de identitate provizorie și un ajutor social. "Tricoul ăsta mi l-a adus cumnată-miu. El și sor-mea stau într-o baracă, nu au loc și pentru mine. Mai am și alte surori, dar stau și ele pe străzi. Una dintre ele trage și din pungă", ne-a zis, zâmbitor, tânărul. Neagă că ar avea același "obicei" precum sora lui și susține că lui îi place munca. "Eu am lucrat, căram sacii de cartofi la piață", vine repede justificarea. De altfel, când va pleca din spital, vrea să se angajeze. Nu este însă primul care le face astfel de promisiuni cadrelor medicale și, cu siguranță, nu va fi nici ultimul.
Situația unei bătrâne de 74 de ani i-a înduioșat pe angajații spitalului. Stana Blot a locuit într-o casă naționalizată, dar a fost evacuată atunci când imobilul a fost retrocedat. Neavând la cine să apeleze, a ajuns să-și trăiască bătrânețile pe străzi. A fost adusă la spital în luna aprilie și de atunci nu a mai fost externată. Reprezentanții spitalului au trimis numeroase adrese către DGASPC, pentru găsirea unui loc și pentru ea în Centrul pentru Bătrâni de la Poarta Albă și au primit răspuns că de îndată ce se va putea, va fi instituționalizată.

Nu sunt locuri în adăposturi
Ceilalți doi pacienți pentru care se fac demersuri similare sunt Dumitru Petrică, de 66 de ani, internat în Secția de Psihiatrie Palazu Mare și Ioan Nedelcu, internat în Secția de Neurologie.
Centrele aparținând DGASPC sunt însă pline peste capacitatea maximă, după cum ne-a declarat conducerea instituției. Astfel că paturile spitalului vor mai fi ocupate, până când se va elibera un loc. Adică - să fim realiști - până când va muri unul dintre cei instituționalizați deja. Angajații spitalului spun că numărul cazurilor sociale va crește cât de curând, la venirea sezonului rece. Soluțiile, însă, se lasă așteptate.