Ordonanţa de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor, publicată. Ce prevede proiectul

307
Ordonanţa de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor, publicată. Ce prevede proiectul - profesorclasaelevi-1686480747.jpg

Articole de la același autor

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor a fost publicat, duminică, pe site-ul Ministerului Muncii.


Solicitarea profesorilor, de majorare a salariului începând din 1 ianuarie 2024, nu apare însă în OUG, ci numai în Nota de fundamentare.


Proiectul ordonanței de urgență prevede că, începând cu data de 01 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale profesorilor, astfel: personalul didactic și didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 1300 de lei brut, personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu 1300 de lei, iar personalul nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 400 de lei brut.


“Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.


Art.I


La Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, Anexa I Cap.I lit.A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.


Art.II


La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12) - (14) cu următorul cuprins: (12)


Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. I, Cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.


(13) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1300 de lei fiecare.


(14) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin.(1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.


Art. III


În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.


Art. IV


Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iunie 2023 se abrogă", se arată în OUG.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0556 secunde