Petrecere de Ziua Femeii, la Centrul de Îngrijire Poarta Albă

7929
Petrecere de Ziua Femeii, la Centrul de Îngrijire Poarta Albă - centru-poarta-alba-1710065319.jpg

Articole de la același autor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, la sediul Centrului de Îngrijire și Asistență Poarta Albă, a avut loc o petrecere organizată de către șeful serviciului social, Cătălin Țuțuianu.
La eveniment a fost prezentă Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, care a oferit mărțișoare doamnelor prezente.

„Este important să recunoaștem contribuțiile valoroase pe care femeile le aduc în comunitățile noastre și să reflectăm asupra progreselor înregistrate de către femei în lupta pentru egalitate și drepturi egale.

Doamna primar al comunei Cumpănă, Mariana Gâju, a oferit mărțișoare doamnelor prezente, aspect care a oferit o notă specială evenimentului și totodată a dovedit recunoașterea pentru munca și contribuția femeilor în societate. Prestația doamnei soliste vocale Iulia Drăghici a adăugat un plus de bucurie și energie pozitivă petrecerii. Evenimente precum acesta nu numai că aduc bucurie, dar atestă recunoaștere și valorizare pentru femei, promovând unitatea și implicarea. Dorim să transmitem mulțumiri doamnei primar Mariana Gâju, pentru implicare și generozitate, precum și doamnei soliste Iulia Drăghici pentru contribuția sa la atmosfera plină de bucurie a petrecerii. Ne dorim ca astfel de evenimente, care aduc bucurie, să continue și să consolideze legăturile dintre beneficiari, personal și comunitate în ansamblu. La mulți ani tuturor femeilor!”, au transmis reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța în urma evenimentului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6444 secunde