Plaja din Costinești, stațiune cunoscută drept „stațiunea tinerilor”, va căpăta o nouă înfățișare. Este deja binecunoscut faptul că, în sezonul estival, această stațiune este alegerea multor turiști, având în vedere că în plină vară, pe plajă, abia mai poți găsi un loc liber. Festivalurile organizate vara aceasta au contribuit, de asemenea, la numărul record de vizitatori.
Pentru sezonul estival de anul viitor, plaja din Costinești va fi extinsă cu 100 de metri, adăugându-se cinci diguri care vor contura o plajă complet nouă, întinsă pe aproximativ 21 de hectare. Lucrările la diguri au început pe 15 septembrie, iar autoritățile asigură că proiectul va fi finalizat înainte de startul sezonului estival următor.
Fâșia de nisip din stațiunea Costinești este foarte îngustă, iar în zona epavei aproape că a dispărut complet în mare. Lucrările de reabilitare vor fi realizate de aceeași companie olandeză care a lărgit plajele din sudul stațiunilor Mamaia și Eforie. Astfel, și în Costinești, tinerii se vor bucura de un nisip de calitate, iar intrarea în apă va fi una lină. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 470 de milioane de lei.

„Se lucrează la cele cinci diguri care vor fi finalizate până în primăvara anului 2025. Ulterior, în toamna anului viitor după sezonul estival 2025 se va face înnisipare de aici de la Costinești. S-au început lucrările pe trei diguri, urmând să se finalizeze și să se continue lucrările și cu celelalte două. În ceea ce privește zona existentă de plajă de aici de la Costinești, o porțiune foarte mică are aproximativ 60 de metri lățime, iar după finalizarea înnisipării, în 2025, va avea aproximativ 100 de metri lățime pe toată lungimea de 2,1 km a lotului Costinești. Vor fi aproximativ 21 de hectare noi", a declarat Marius Stamat, managerul de proiect.
Zona falezei va fi consolidată
Acest proiect este așteptat de ani buni. Se lucrează intens, zi și noapte, pentru finalizarea cu bine a planului. De asemenea, cu această ocazie va fi consolidată și zona de faleză, care, în ultimii ani, s-a degradat considerabil.
„Așteptăm demult acest proiect. Este cel mai mare proiect din istoria Costineștiului. Se lucrează 24 de ore din 24. Se lucrează intens. Vor fi cinci diguri, exact cum a spus și domnul manager. Mă bucură acest fapt, să avem în vară plaja lărgită, să vedem dacă va fi gata înnisiparea, dacă nu, oricum ne bucurăm pentru că vor fi finalizate lucrările la diguri până în sezonul estival. În partea de nord spre epavă era destul de avansat procesul de eroziune, doar în anumite zone se putea face plaja acolo. Cu această ocazie se va consolida și zona de faleză, a declarat Dumitru Jeanu, primarul comunei Costinești.
Un lucru extrem de important îl reprezintă cele cinci diguri care vor fi puse. În zona unde turiștii stau la plajă și intră în mare se formează curenții de nord care au fost întotdeauna problematici. Odată aduse aceste diguri, turiștii vor fi mai protejați, iar munca salvamarilor va fi ușurată. Se va construi și o plajă submersă, adică o pantă înclinată de nisip, pentru ca intrarea în apă să fie una treptată.

„O să fie mult mai bine. În primul rând, vor fi digurile care or să ne protejeze de curenții de nord cu care noi am avut întotdeauna probleme. Noi am avut groapă tot timpul aici, la Costinești. Marea nu a fost niciodată lină. Este benefic pentru că această stațiune era suprapopulată cu turiști mulți. Acum, dacă o să se mărească, o să fie o stațiune frumoasă, cu mult loc pe plajă. Din punctul meu de vedere totul va fi mai ușor de gestionat, deoarece aceste diguri or să rupă din curenții de nord care întotdeauna ne făceau probleme", a declarat Nicu Serafim, șeful echipei de salvamari de la Costinești.
După lărgirea plajei, inginerii vor trece la a doua etapă a proiectului, care presupune amenajarea unor câmpii marine cu specii de iarbă subacvatică. Aceste plante vor fi puse la o distanță mai mare de țărm și vor contribui la stabilizarea zonelor recent extinse cu nisip de pe litoralul constănțean.