Poliţiştii constănţeni le-au explicat elevilor regulile de circulaţie

300
Poliţiştii constănţeni le-au explicat elevilor regulile de circulaţie - xsigurantainscoli2-1676985290.jpeg

Articole de la același autor

În cursul săptămânii trecute, polițiștii locali au desfășurat o serie de activități de educație rutieră cu elevii din ciclul gimnazial, în două școli din municipiul Constanța. Aceasta a fost o inițiativă de informare și prevenire, prin care elevilor li s-au explicat, pe înțelesul lor cu exemple și descrieri, regulile de circulaţie și semnificaţia indicatoarelor rutiere.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, elevii au manifestat un real interes față de mesaj, angrenându-se în discuții cu oamenii legii, asaltându-i cu zeci de întrebări, dovedind că sunt responsabili și dețin cunoștințe elementare cu privire la regulile de circulație.

Menţionăm că aceste activități au ca scop colaborarea între reprezentanții autorității publice locale și tineri pentru ca aceștia să înțeleagă necesitatea adoptării unui comportament bazat pe respectarea regulilor și principiilor care țin de siguranța și integritatea lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7004 secunde