Primăria Constanța a lansat, la finele anului trecut, o cerere de oferte pentru realizarea unei noi expertize tehnice a străzii Traian.
Pentru că cele două studii făcute până acum, care atrăgeau atenția că întreaga zonă, cu tot cu blocuri, stă să se prăvălească, municipalitatea vrea să comande o nouă expertiză, poate că abia acum concluziile nu vor mai fi așa pesimiste.
Potrivit anunțului publicat pe SEAP, valoare estimată a contractului va fi de aproximativ 150.291 lei, fără TVA, termenul limită pentru depunerea dosarelor fiind 17 ianuarie 2011.
Conform caietului de sarcini, expertiza tehnică va trata două scenarii din care să rezulte lucrările necesare pentru punerea în siguranță a malului: dacă se realizează lucrarea privind "Complexul Mall" și dacă nu se realizează lucrarea privind "Complexul Mall".
De asemenea, în cadrul expertizei, este necesar să se asigure identificarea cauzelor care au generat fenomenul de pe str. Traian în zona blocurilor A1-A8 și a blocurilor A4-A6, recomandarea de soluții și măsuri pentru punerea în siguranță a străzii Traian, fundamentarea tehnică economică a deciziei de intervenție, dacă este cazul, stabilirea gradului de degradare a lucrărilor existente aferente Complexului Mall precum și a soluțiilor tehnice aferente necesare pentru punerea lor în siguranță. Firma câștigătoare va trebui să finalizeze expertiza în termen de 60 de zile de la semnarea contractului.