Proiecte SF? Parcări Park&Ride, tramvaie ușoare și trotuare reabilitate în Constanța

10509
19
Proiecte SF? Parcări Park&Ride, tramvaie ușoare și trotuare reabilitate în Constanța - fotofondpugconstanta-1480688273.jpg

Articole de la același autor

Primăria Constanța și-a propus ca, în cel mai scurt timp, să actualizeze planul urbanistic general al orașului, vechi de mai bine de 17 ani, cu numeroase lacune, multe dintre ele speculate în dezvoltarea haotică din ultima perioadă. Autoritățile locale au publicat deja anunțul de intenție privind actualizarea PUG-ului Constanța, recunoscând că acesta este depășit. 


"Planul General de Urbanism în vigoare, aprobat în 1999, a înregistrat, de-a lungul unei perioade de 17 ani, multiple intervenții importante prin intermediul Planurilor Urbanistice Zonale și a Planurilor Urbanistice de Detaliu aprobate, devenind astfel depășit în raport cu noile realități economice și teritoriale ale orașului, ceea ce impune actualizarea acestuia prin păstrarea liniilor directoare ale strategiei anterioare, care s-au dovedit corecte, amendarea celor care au fost invalidate sau alterate de evoluția dezvoltării orașului în ultimii ani", se arată în prezentarea proiectului. 


Practic, noul PUG va trebui să identifice zonele și sub-zonele spre care ar trebui direcționată dezvoltarea orașului și să prescrie indicatori urbanistici atractivi, în condițiile asigurării unei dezvoltări sustenabile pentru aceste zone. În același timp, trebuie prevăzute rezolvări clare pentru cât mai multe din situațiile speciale care apar în oraș. Scopul final al actualizării este eliminarea majorității situațiilor în care se apelează la urbanism derogatoriu. 


Benzi speciale pentru autobuze 


La baza elaborării noului PUG stă și Planul de mobilitate durabilă a Polului de Creștere Constanța. Acesta evidențiază o serie de disfuncții și recomandări în ce privește dezvoltarea orașului. Astfel, după constatarea evidentă că spațiile destinate parcării sunt insuficiente, se propune construirea de parcări de tip Park&Ride, în Mamaia, dar și parcări subterane și ecologice în oraș. De asemenea, există recomandări pentru realizarea de noi drumuri de legătură, de benzi speciale pentru transportul în comun și pentru bicicliști, dar și varianta de a integra extremitatea nordică a portului Constanța în centrul orașului. 
În ce privește rețeaua de drumuri și parcări, planul de mobilitate propune realizarea unei legături de calitate între autostrada A4 și stațiunea Mamaia, pentru a evita congestionarea traficului urban. Analiza scoate la iveală faptul că zona de spațiu carosabil în multe intersecții este excesivă, necesitând o reechilibrare cu spațiul pietonal. În plus, este necesară o proiectare mai eficientă a intersecțiilor de acces la zonele comerciale și industriale cheie. 


Din nou tramvaie în oraș? 


Cât despre transportul public, dincolo de faptul că nu există benzi dedicate autobuzelor, este evidentă lipsa de accesibilitate, fiind necesară reproiectarea stațiilor. Pentru încurajarea utilizării transportului în comun, este recomandabilă dezvoltarea unei rețele de Park&Ride localizate în puncte importante pe arterele de acces în oraș. În plan se mai arată că există un potențial pentru crearea unui sistem de Light Rail (tramvaie ușoare) pe direcția nord-sud, folosind o mare parte din șinele și infrastructura existente. 
La categoria rețea pentru pietoni, concluzia este că mare parte din infrastructura pietonală este de calitate foarte scăzută și discontinuă. Din cauza lipsei parcărilor, trotuarele sunt în mare parte ocupate de autoturisme, nu este montat pavaj tactil pentru persoanele cu deficiențe de vedere și, de multe ori, se remarcă diferențe de nivel între trotuar și trecerea de pietoni. 
Aceeași situație gravă este și la rețeaua pentru bicicliști, care este subdimensionată și nu sunt facilități de parcare pentru biciclete.


Parcare subterană la Teatrul "Danovski" 


În scenariul preferat de autoritățile locale, va fi realizată o nouă legătură rutieră între șoseaua de centură A4 și DN24 (bulevardul Tomis), va fi construită o parcare de tip Park&Ride de 400 de locuri în capătul de nord al stațiunii Mamaia și o alta de 800 de locuri în capătul de sud. De asemenea, în Constanța, în zona Teatrului "Oleg Danovski", va fi făcută o parcare subterană de 250 de locuri, iar în spatele Pieței Tomis 3 și a clădirii ANAF va fi ridicată o parcare ecologică. 


Primăria mai propune Proiectul Riviera Tomis, cu mobilitate hibridă, de tip auto, ciclabil și pietonal, reabilitarea trotuarelor din oraș, conectarea locațiilor importante și a atracțiilor turistice la rețeaua de piste de biciclete și redezvoltarea gării centrale a municipiului Constanța.


Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Cineva care spera sa iti iei pedeapsa,fagadau,ptr dostrugerea unui oras
3 decembrie 2016
Mizerie,mocangeala,caini vagabonzi,tiganime,cacat de la caii tiagnilor..

Da,ciorile tb.sa circule gratuit,pe langa faptul ca stau gratuit.Oras mai infect si tiganizat nu ai sa vezi.Machidoane,ai promis camere de luat vederi,ca sa vezi ce fac votantii tai,cum nu au nicio jena in a distruge masini,fura din case,sparge seminte prin autobuze,circula fara bilet,umbla precum lupii,in haite,ca sa poata ataca romanii,care sunt atat de lasi,incat daca ar vedea un roman batut de tigan,s-ar gandi:bine ca nu sunt eu in locul lui".Rasa asta o sa ajunga sa va domine,stau in case gratuit si tot ce fac este sa se reproduca,cate 5 pe cap de familie. DACA nu luati atitudine,va fi vai si amar de voi.Vedeti ca in continuare se construieste si tot nu faceti nimic.Rusine.Astia tb.afumati,precum sobolanii,altfel nu mai scapati de ei..Asa s-a rezolvat treaba in Kogalniceanu si au fugit imediat ciorile cand au dat de foc..

Anonim
3 decembrie 2016
bun bun

Ok modernizari se intelege , in afara celei cu tramvaiul as cam fi de acord , primaria constanta ar face bine sa nu uite de rigolele inexistente pe majoritatea soselelor si bulevardelor in Constanța , unde la prima ploaie mai consistenta multe drumuri devin impracticabile . Ah , era sa uit reabilitarea tuturor trotuarelor si strazilor si asfaltarea de trotuare noi si asfaltarea unor strazi care nu au fost asfaltate cel putin in zona blocurilot de pe Baba Novac . On concluzie modernizați odata orasul asta și faceți un plan care sa aibe modernizarea orasului si createa de locuri de munca bine si foarte bine platite .

mm
3 decembrie 2016
mmm

Andreaa proasta mai esti.Nu ai citit nici ce-ai copiat.Scrii doar pentru comment-uri.Mai cuget liber platiti-ma pe mine pentru copy-paste ca va promit ca citesc articolul inainte de publicare.In rest matracuca scrie pentru inflamarea cititorilor,ca sunteti cititori destepti si faceti diferenta intre dezinformare,vise,prostii si facaturi.

Constantean
4 decembrie 2016
Constanta - Navodari

Măcar de-ar fi autobuze cu program normal tot anul intre Constanta si Navodari.

andrei
4 decembrie 2016
proiecte sf

Chiar asa voi ce fel de ziaristi sunteti ?? Nu stati in oras ??? Scrieti despre problemele adevarate :giratorii ,parcari .,piete distruse de nepasare .caini si tot asa.....

uri
4 decembrie 2016
Nu inteleg .

Eu cred ca sunteti chiar idioti.

un neuron
28 decembrie 2016
abureala de Craciun

Sigur ca este SF. Constanta avea infrastructura necesara. Trebuia doar modernizata,intretinuta si extinsa.( la Lisabona sunt tranvaie de 100 de ani care merg si pe stradute de largimea stradutei Vantului). Guvernul Mazare a valorificat sinele la fier vechi, ca si zecile de mii de tone de cablu de cupru ale troleibuzelor.Suntem singurul oras din tara care a desfiintat tramvaiele,mijloc de transport ieftin, nepoluant si incapator.Culmea, suntem producatori de tramvaie.Dar ,imbecilul preistoric Mazare a preferat niste autobuze infecte importate dintr-o tara subdezvoltata.In orasele occidentale se construiesc sute de km de trasee pt tramvaie (a vedea pe internet Lyon,Paris, Bordeaux etc) .exista un hibrid, in Franta,care merge si pe sina si pe cauciucuri cu alimentare electrica in sina, iar noi constantenii care am avut si apoi distrus reteaua de tramvaie si troleibuze ne cacam pe noi in acest moment ca o sa facem din cacat bici si o sa si trosneasca.Poate ca ,constantenii care nu stiu inca ar trebui sa stie si sa inteleaga care este motivl pt care Constanta NU este centrul administrativ al judetului.Singurul merit al Constantei este ca nu avem probleme cu minoritatile nationale ,in rest suntem de la mic la mare, eu inclus, un rahat cu perje.

un neuron
28 decembrie 2016
abureala de Craciun

Sigur ca este SF. Constanta avea infrastructura necesara. Trebuia doar modernizata,intretinuta si extinsa.( la Lisabona sunt tranvaie de 100 de ani care merg si pe stradute de largimea stradutei Vantului). Guvernul Mazare a valorificat sinele la fier vechi, ca si zecile de mii de tone de cablu de cupru ale troleibuzelor.Suntem singurul oras din tara care a desfiintat tramvaiele,mijloc de transport ieftin, nepoluant si incapator.Culmea, suntem producatori de tramvaie.Dar ,imbecilul preistoric Mazare a preferat niste autobuze infecte importate dintr-o tara subdezvoltata.In orasele occidentale se construiesc sute de km de trasee pt tramvaie (a vedea pe internet Lyon,Paris, Bordeaux etc) .exista un hibrid, in Franta,care merge si pe sina si pe cauciucuri cu alimentare electrica in sina, iar noi constantenii care am avut si apoi distrus reteaua de tramvaie si troleibuze ne cacam pe noi in acest moment ca o sa facem din cacat bici si o sa si trosneasca.Poate ca ,constantenii care nu stiu inca ar trebui sa stie si sa inteleaga care este motivl pt care Constanta NU este centrul administrativ al judetului.Singurul merit al Constantei este ca nu avem probleme cu minoritatile nationale ,in rest suntem de la mic la mare, eu inclus, un rahat cu perje.

babaiaga
1 aprilie 2017
parcari

mai multe parcari in zone aglomerate ,blocuri ,scoli etc,si fara PLATA DE TAXE DE PARCARE .catre firme care au [CASTIGAT] licitatii dubioase.

19 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4625 secunde