Recensământul populaţiei. O zi liberă de la serviciu pentru cei care îşi completează singuri formularele

1541
Recensământul populaţiei. O zi liberă de la serviciu pentru cei care îşi completează singuri formularele - fondrecensamantulpopulatiei3-1646939253.jpg
Săptămâna viitoare, luni, 14 martie, debutează o nouă etapă în cadrul recensământului populaţiei şi al locuinţelor 2021, cea în care sunt adunate date de la oameni. Practic, timp de două luni, fiecare dintre noi va putea să se autorecenzeze online sau să-şi autorecenzeze familia, astfel încât să nu mai fie nevoie să primească vizita unui recenzor.

Autorităţile judeţene se pregătesc să demareze cea de-a doua etapă a recensământului ce ar fi trebuit să se desfăşoare în 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. Este vorba despre etapa de autorecenzare şi autorecenzare asistată, în care populaţia va încărca datele online, pe platforma ce va fi disponibilă pe site-ul recensamantromania.ro începând din 14 martie şi până pe 15 mai. Ulterior, cei care nu au completat formularele vor fi vizitaţi de recenzori, pentru a obţine datele necesare.

„Autorecenzarea are beneficii multiple, în primul rând că poţi să te autorecenzezi din confortul casei, eviţi contactul cu o persoană străină, adică un recenzor şi nu trebuie să mai spui nimănui datele tale. De asemenea, în contextul pandemiei de COVID-19, chiar dacă s-au mai relaxat lucrurile, pericolul există şi deci evităm şi contactul. Cel mai important este că toţi cei care se autorecenzează, persoanele salariate, vor beneficia de o zi liberă de la serviciu. Este o recompensă gândită de legiuitori pentru a încuraja cu predilecţie această metodă. Ziua liberă plătită este primită şi dacă te-ai recenzat singur şi/sau asistat”, precizează directorul general al Direcţiei de Statistică a Judeţului Constanţa, Monica Constantin.

Cei care nu au acces la un computer, la o tabletă sau la internet vor putea să facă autorecenzarea asistată, la unul dintre cele 198 de centre special pregătite pentru acest lucru.

Lista centrelor de autorecenzare asistată, precum şi programul lor sunt publicate pe site-ul recensămantromania.ro, pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică şi pe toate site-urile primăriilor din judeţ.

„CNP-ul va fi criptat, nimeni nu poate fi identificat”

În ce priveşte confidenţialitatea datelor, reprezentantul Direcţiei de Statistică susţine că acestea sunt protejate şi că nicio persoană nu va putea fi identificată în urma recensământului. „CNP-ul (n.r. - Codul Numeric Personal) se va cripta după introducerea în baza de date a recensământului, deci imediat după ce o persoană s-a autorecenzat, şi astfel nicio persoană nu va fi identificabilă prin CNP. Transferul de date se va realiza printr-un sistem securizat şi protejat împotriva pierderii şi a distrugerii. Foarte important de reţinut este faptul că informaţiile obţinute pe baza declaraţiilor de la recensământ şi nu numai, în general, toate informaţiile colectate de Institutul Naţional de Statistică, nu vor fi folosite pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii şi nu sunt probe în justiţie. Deci nu se pot folosi la nimic altceva, decât la statistică. Mai mult decât atât, cred că toată lumea ştie de-acum, Institutul Naţional de Statistică nu diseminează date individuale niciodată. Este interzis prin legea de funcţionare a institutului. Deci orice dată care se diseminează trebuie să nu permită identificarea unei persoane. Asta pentru ca populaţia să fie liniştită că nimeni nu va şti ce a declarat”, a subliniat directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Monica Constantin.

Autorităţile speră ca măcar 35% din populaţie să se autorecenzeze, ajungând astfel la egalitate cu Bulgaria, în timp ce în alte state din Uniunea Europeană autorecenzarea a ajuns la aproximativ 80% din proceduri.



Pagina a fost generata in 0.9496 secunde