Reduceri la cumpărarea cu anticipație a biletelor de tren

271
Reduceri la cumpărarea cu anticipație a biletelor de tren - reduceri-1660673705.jpg

Articole de la același autor

Sunt persoane care nu știu că pot beneficia de reduceri la biletele de tren, dacă le achiziționează din timp. Potrivit reprezentanților CF Călători, acestea primesc 10% reducere la cumpărarea cu anticipaţie de 11 până la 30 de zile și 5% reducere la cumpărarea cu anticipaţie de la șase până la zece zile. De unde pot cumpăra bilete de tren în trafic intern cu anticipație? În primul rând, online, direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau de pe aplicația CFR Călători pentru mobil, dar și de la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj CFR ori de la automatele de vânzare aparţinând CFR Călători.

De precizat că procentul de reducere se aplică la tariful de transport integral sau copil, pentru fiecare tren în parte și numai pentru călătoria cu tren Regio și Interregio, la clasa I sau a II-a. Atenție! Veți plăti mai puțini bani numai la biletele de tren emise electronic (stații și agenții), la automatele de bilete și online. Reducerea nu se aplică în punctele de lucru şi unităţile mici, unde emiterea legitimaţiilor de călătorie se face manual și nu se aplică nici la achiziţionarea altor oferte comerciale (bilet dus-întors etc.). În aceeași categorie intră și reducerile la biletele emise persoanelor care beneficiază de facilităţi (reduceri) în baza actelor normative în vigoare (elevi, studenți, pensionari, etc.). 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5575 secunde