Trei zile şi trei nopţi de evenimente spectaculoase, de Ziua Constanţei. Programul incendiar nu are cum să vă ţină în case!

4200
Trei zile şi trei nopţi de evenimente spectaculoase, de Ziua Constanţei. Programul incendiar nu are cum să vă ţină în case! - piataovidiupeninsula61495717805-1652441596.jpg
Pe 21 mai ne sărbătorim oraşul. Va fi o celebrare ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi de evenimente spectaculoase la malul mării. Cu această ocazie specială, Primăria Municipiului Constanţa a pregătit surprize care mai de care mai tentante pentru weekendul următor: sport, teatru, muzică, show de lumini, expoziţii, dar şi artişti celebri, gata să întreţină atmosfera.

Dacă sunteţi dornici de puţină distracţie, programul manifestărilor este următorul:

Vineri – 20.05.2022.

1. „SCENE DIN VIAŢA LUI CONSTANTIN CEL MARE”, ora 20:00, situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei - o valoroasă şi emoţionantă întoarcere la istorie, dar şi la credinţă, o poveste cu mesaj existenţial, un omagiu adus patronilor spirituali şi ocrotitorilor oraşului Constanţa, la ceas aniversar, întru cinstire. Din distribuţie fac parte: Marius Bodochi,Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Liliana Hodorogea, Tomi Cristin ,Silviu Mircescu şi altii. Adaptare după Cristina Tamas.

Sâmbătă – 21.05.2022.

1. MARATONUL NISIPURILOR : eveniment sportiv internaţional, interval orar 07:00 – 19:00 (PLAJA NEVERSEA)

2. EXPOZITIE ÎN AER LIBER - PIAŢA OVIDIU : CONSTANŢA NOASTRĂ - O POVESTE BIMILENARĂ.

3. SPORT ÎN PARC - eveniment sportiv în cinci etape care se vor desfăşura în centrul oraşului, pe bulevardul Tomis, în perioada 21 mai – 22 mai 2022. Evenimentul este structurat sub forma unui triatlon sportiv: baschet, minifotbal si tenis cu piciorul. De asemenea, tot pe bulevardul Tomis se vor organiza şi alte competiţii şi concursuri pentru iubitorii de mişcare.

4. SIMBOLURI DE ZIUA CONSTANŢEI, PIAŢA OVIDIU, între orele 11:00-13:00. Vor fi dezvelite încă două plăci din granit, pe care sunt gravate monumente de patrimoniu. În cadrul acestei manifestări, ansamblurile minorităţilor vor susţine un spectacol de dansuri tradiţionale şi va fi organizată o tombolă cu premii atractive.

5. OVIDIO RUNNING - începând cu ora 17.00 va debuta prima ediţie a „Ovidio Running”, o cursă de alergare pe distanţa de trei km, care se va desfăşura în Constanţa, pe traseul Cazino Constanţa - faleza - portul Tomis - Str. Lebedei - Str. Remus Opreanu - Str. Revoluţiei din 22 Decembrie 1989 - Str. Marcus Aurelius - Str. Sulmona - Str. Vasile Canarache - Piaţa Ovidiu. „Ovidio Running” face parte din manifestările dedicate consolidării brandului identitar al lui Publius Ovidius Naso, poetul născut la Sulmona şi exilat în bătrânul Tomis.

6. MUZICĂ DE FANFARĂ – FALEZA CAZINOULUI, ORA 17:30. Fanfara „Muzica apelor” îi va bucura pe toţi cei care se vor afla pe faleza Cazinoului

7. „SCENE DIN VIAŢA LUI CONSTANTIN CEL MARE” – ora 20:00, situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei

8. MUZICIENI CONSTĂNŢENI DE ZIUA CONSTANŢEI – spectacol în aer liber susţinut de artiştii Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski în Parcul Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski, începând cu ora 20:30.

9. CONCERT INCENDIAR ÎN PIAŢA OVIDIU – ORA 21:30: BARBAROSSA SAMBA GROUP ŞI CARLA’S DREAMS plus multe alte surprize, totul culminând cu un spectaculos foc de artificii urmat de un DJ surpriză.

De asemenea, începând cu ora 21:00, timp de 30 de zile, patru clădiri emblematice ale Constanţei vor fi iluminate arhitectural: Comandamentul Marinei Militare Constanţa, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa , Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa, Muzeul de Artă Populară Constanţa.

Duminică – 22.05.2022

1. SPORT ÎN PARC – Activităţi sportive pe bulevardul Tomis, în faţa Primăriei Constanţa: tenis de picior, fotbal, baschet, concursuri etc.

2. MUZICĂ FOLK PE FALEZA CAZINOULUI – ora 17:00, Walter Ghicolescu va susţine un recital de muzică folk pe faleza Cazinoului, langa statuia lui Mihai Eminescu.

3. INVITAŢIE LA REVERIE MUZICALĂ – ora 20:30- spectacol în aer liber susţinut de artiştii Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski în Parcul Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7042 secunde