WWF România: Noul Cod Silvic nu instituie o reformă clară a sistemului de combatere a exploatărilor ilegale

737
WWF România: Noul Cod Silvic nu instituie o reformă clară a sistemului de combatere a exploatărilor ilegale - defrisaress-1690900831.jpg
Reprezentanţii WWF România consideră că, prin noua variantă a Codului Silvic, prezentată marţi de ministrul Mediului, Mircea Fechet, nu este instituită o reformă clară a sistemului de combatere a exploatărilor ilegale şi că transparenţa privind monitorizarea unitară a sectorului forestier naţional lipseşte.


„Rămânem cu acelaşi sistem ineficient de combatere a exploatărilor ilegale centrat pe marcarea arborilor, vânzarea lemnului pe picior şi identificarea cioatelor nemarcate în 7 milioane de hectare de pădure. Deficienţele generate de acest sistem, care şi-a dovedit cu prisosinţă ineficienţa în ultimii 30 de ani, vor continua: (i) acte de punere în valoare pentru volume mai mici decât cele reale în teren; (ii) tăieri ilegale produse cu ajutorul unor dispozitive falsificate; (iii) dificultate sau chiar imposibilitatea verificării legalităţii, dublate de faptul că (iv) nu oferă probe concludente în instanţă. Se impune o reformă a Sistemului actual de control centrat pe 'marcarea' şi paza arborilor în pădure într-unul axat pe controlul volumelor materialelor lemnoase ce ies din pădure", se precizează într-un comunicat al organizaţiei de mediu.


Potrivit sursei citate, modul în care este definită introducerea pe piaţă, mai ales aşa cum este definită exploatarea şi lemnul brut, contravin reglementărilor Uniunii Europene (UE) în domeniu care instituie responsabilităţi clare pentru introducerea în piaţă a lemnului, informează Agerpres.


De asemenea, nu este asumată de către autoritate dezvoltarea şi punerea la dispoziţie a instrumentelor moderne de monitorizare a cantităţilor de lemn transportate şi a unicităţii transporturilor, pentru combaterea practicilor neconforme (i.E. instituirea "sigiliului electronic al transporturilor" şi posibilitatea estimării automate a volumului utilizând tehnici moderne IT/ AI operaţionalizate prin sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase).


În viziunea activiştilor de mediu, prin noul Cod Silvic „este legalizată o creştere necontrolată a exploatărilor de lemn: presupune riscuri majore pentru conservarea pădurilor la nivel de peisaj dar şi în ce priveşte dezvoltarea unei bioeconomii durabile".


Reprezentanţii WWF consideră că textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, iar forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6641 secunde