Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită în școlile constănțene

330
Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită în școlile constănțene - 15-1649316598.jpg
Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății, o zi globală de conștientizare a sănătății, sărbătorită încă din anul 1950. Pentru a marca această dată atât de importantă, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța desfășoară în luna aprilie, în toate unitățile școlare din municipiu, activități deosebite.

Adriana Câmpeanu, director executiv Direcția medico-socială din cadrul D.G.A.S. Constanța: „Astăzi, 7 aprilie, am marcat Ziua Mondială a Sănătății în școlile din municipiul Constanța, prin activați de promovare a unui stil de viață sănătos și a practicării unui sport. Prin aceste activități, ne dorim să încurajam copiii să renunțe la obiceiurile alimentare nesănătoase și să atragem atenția publică asupra problemelor de sănătate.”

Elevii de la Liceul Teoretic Decebal, de pildă, au descoperit care sunt cele mai bune deprinderi pentru o alimentație sănătoasă, cât de important este să reducă sedentarismul și să practice activitățile în aer liber. Nu trebuie să uităm că alimentația copilului de azi reprezintă sănătatea adultului de mâine

Activitățile, înscrise în proiectul ACUM PENTRU SĂNĂTATE, derulat de DGAS împreună cu ISJ Constanța, se desfășoară într-o manieră extrem de atractivă pentru copii: materiale video, prezentări interactive, desene sau concursuri la care participă cu toții. Bineînțeles, că toți participanții primesc la final diplome.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3915 secunde