ACS Tradisport Constanţa, pe locul şapte la Naţionalele de oină în sală
156
![ACS Tradisport Constanţa, pe locul şapte la Naţionalele de oină în sală - 1-1669034580.jpg](https://cugetliber.ro/imagini/original/1-1669034580.jpg)
Articole de la același autor
Farul, victorie mare la Craiova, după ce a revenit de la 0-1
28 Octombrie 2022
Farul, victorie fără emoții în partida cu U Cluj. Goluri Pitu și Artean
15 Octombrie 2022
Doliu în presa sportivă din România. A murit ziaristul Mihai Baltag
11 Noiembrie 2022
Echipa ACS Tradisport Constanţa s-a clasat pe locul şapte la Campionatul Naţional de oină în sală rezervat senioarelor, competiţie desfăşurată în staţiunea Vatra Dornei, organizată de Federaţia Română de Oină, în parteneriat cu ACS Avântul Frasin, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, Agenţia Naţională a Zonei Montane şi Centrul de Economie Montană.
În prima fază a turneului, formaţia de pe litoral a fost învinsă de CSM Râmnicu Sărat (0-4) şi ACS Avântul Frasin (0-2), terminând la egalitate (2-2) duelul cu CS Biruinţa Gherăeşti.
Titlul de campioană naţională a revenit echipei ACS Galicea Mare, care, în finală, s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa celor de la CS Dacia Mioveni. În meciul pentru locurile 3-4, CSM Râmnicu Sărat a trecut fără probleme, scor 8-2, de ACS Avântul Frasin.
În competiţia junioarelor I, ACS Tradisport Constanţa a încheiat pe poziţia a şasea, bilanţul fiind de două înfrângeri (2-4 cu CSM Râmnicu Sărat şi 0-4 cu ACS Galicea Mare) şi o remiză (0-0 cu CS Biruinţa Gherăeşti).
În marea finală, CS Dacia Mioveni a „accelerat” până la 12-3 cu CSM Râmnicu Sărat şi a intrat în posesia cununii de lauri.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 18 Noiembrie 2022
Joi, 17 Noiembrie 2022
Miercuri, 09 Noiembrie 2022
Miercuri, 26 Octombrie 2022
Vineri, 21 Octombrie 2022
Marţi, 11 Octombrie 2022
Miercuri, 05 Octombrie 2022
Miercuri, 28 Septembrie 2022
Joi, 22 Septembrie 2022
Miercuri, 21 Septembrie 2022