Alexandru Deaconu, delegat ca observator la un meci extrem de important

139
Alexandru Deaconu, delegat ca observator la un meci extrem de important - deaconu-1684239205.jpg
Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Alexandru Deaconu, a fost delegat de UEFA ca observator de arbitri la meciul dintre FC Sevilla şi Juventus Torino, din semifinalele Europa League la fotbal, a anunţat, marţi, FRF.

„După prezenţa lui Istvan Kovacs ca al patrulea oficial în partida retur din semifinalele Champions League, dintre Manchester City şi Real Madrid, anunţată ieri, iată că România mai are un reprezentant în penultima fază a competiţiilor continentale. Este vorba despre Alexandru Deaconu, care va fi observator pentru arbitri la meciul dintre FC Sevilla şi Juventus Torino, din Europa League”, au transmis reprezentanţii federaţiei pe site-ul oficial.

Deaconu va superviza brigada formată din olandezii Danny Makkelie (la centru), Hessel Steegstra şi Jan de Vries (arbitri asistenţi), cel de-al patrulea oficial fiind Srdjan Jovanovic, din Serbia. În camera VAR se vor afla Pol van Boekel şi Rob Dieperink, ambii din Olanda.

Meciul dintre FC Sevilla şi Juventus Torino va avea loc joi, de la ora 22:00, pe arena Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla. În partida tur, disputată la Torino, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4569 secunde