Pentru Ștefan Ciobanu, varianta Petrolul a căzut, au rămas Farul și CF Brăila

"Am actele în mână, așa că discut cu toată lumea"

1593
După un antrenament cu Farul, atacantul de 31 de ani s-a dus la Predeal, în cantonamentul Petrolului, unde a rămas însă doar două zile, managerul Vivi Răchită decizând să nu-l înregimenteze.
După despărțirea de Delta Tulcea, Ștefan Ciobanu a tratat, luni seară, cu Farul, iar a doua zi a fost la primul antrenament al "marinarilor". După-amiaza însă nu a mai venit la pregătire, iar a doua zi a ajuns la Predeal, la Petrolul, de care s-a despărțit ieri, întorcându-se acasă.
"Ciobanu e un jucător cu experiență, un vârf de careu percutant, care a marcat de nouă ori în tur, la Tulcea. Am lucrat amândoi la CSM Ploiești, astfel că îl cunosc foarte bine. Sunt convins că ne poate ajuta", declara Vivi Răchită, managerul general al Petrolului, la sosirea la Predeal a lui Ciobanu. Pentru ca ieri să spună: "Am avut o discuție lămuritoare cu Ștefan și am decis că e mai bine să nu mergem mai departe împreună".
"După discuția de luni, nu m-a mai căutat nimeni de la Farul. Acum (n.n. - ieri) vin acasă, dar mă voi întoarce la pregătirea Farului doar dacă stabilesc ceva clar cu oficialii echipei. Nu ascund că m-a căutat și CF Brăila. Eu sunt jucător liber, am actele în mână, așa că discut cu toată lumea", a declarat, pentru "Cuget Liber" vârful de 31 de ani.
Se pare că CF Brăila le-a făcut insistent cu ochiul și altor jucători de la Farul, însă oficialii \"marinarilor\" sunt optimiști că fotbaliștii respectivi își vor continua contractele cu clubul constănțean.
Ieri, antrenorii Farului, Gică Butoiu și Ion Barbu, i-au avut la pregătire atât pe portarul Dan Zdrâncă, ultimul sosit la echipă, cât și pe cei doi jucători de la Slatina aflați în probe, Cosmin Stelian Știrbu (18 ani, mijlocaș de bandă) și Gino Bănicioiu (21 ani, atacant). De la Parfenie și Vajou în schimb nu se primise, ieri până în prânz, nicio veste. Butoiu a mai avut ieri un absent nemotivat, mijlocașul Ionuț Lupu, de care nu se știa nimic. La prima ședință de pregătire de ieri, de pe plajă, au lipsit accidentații Alex Răuță și Buzea, însă al doilea urma să lucreze după-amiaza, în sala de forță, la antrenamentul de la stadion.
"Jucătorii răspund bine la pregătire", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gică Butoiu. Marți, 1 februarie, Farul pleacă în cantonament la Predeal, unde ar putea disputa și două amicale, cu Petrolul și cu Filipeștii de Pădure.
Alături de Silviu Platon, Olivier Esakka și de cei doi jucători de la Slatina, Farul are, de aseară, un alt fotbalist în probe, Ionuț Sergiu Pumnuțiu (21 ani, mijlocaș lateral), de la Târgoviște.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Ianuarie 2011
Stire din Politică-Administrație : Primarul ține audiențele pe stradă
Pagina a fost generata in 0.6177 secunde