Atacantul Ștefan Ciobanu negociază revenirea la Farul (galerie foto)

1351
Atacantul Ștefan Ciobanu negociază revenirea la Farul (galerie foto) - a5652de68a4f9880181dc9f7a8c2156a.jpg
Patru jucători noi au venit, ieri dimineață, la prima întâlnire pe 2011 a "marinarilor". Astăzi, jucătorii încep antrenamentele, pe plajă.

13 fotbaliști s-au prezentat, ieri, până la prânz, la stadion, la reunirea FC Farul. Lista a fost deschisă, la ora 9,55, de Nițescu, urmat, în ordine, de I. Lupu, A. Mihai, Drăghici, I. Barbu, Boghițoi, L. Ștefan, Șt. Ciobanu, Isleam, Husein, L. Bubuleandră, Rențea și, aproape de ora 12, An. Vlad (primul sosit dintre cei din țară). După-amiază, au mai venit Abuzătoaie, Buzea, Lucan, Al. Răuță și M. Soare, iar despre Boboc și Ad. Câmpeanu se știa că rămăseseră înzăpeziți la Viziru.
Armando Mihai (23 ani, fundaș central) revine de la Callatis Mangalia, mai având un an de contract cu gruparea constăn-țeană. Atacantul Ștefan Ciobanu (31 ani), fost "marinar", ultima dată la Delta Tulcea, vrea să joace iar la Farul, iar Lucian Bubuleandră (22 ani, fundaș central) și Cosmin Rențea (23 ani, fundaș stânga), la care Viitorul a renunțat, au venit și ei să discute cu echipa constănțeană.
Aseară, Ciobanu a purtat o primă rundă de negocieri cu oficialii Farului. "Vom mai discuta. Mai pun ei, mai las eu, dar în principiu e OK", a declarat Ciobanu, jucător liber de contract.
"Marinarii" care nu sunt din Constanța au înnoptat la hotelul "Omega", situat la 2 km de Mamaia, aproape de intrarea în Năvodari, unde, de astăzi, lotul va intra în cantonament, în jur de zece zile, până când la stadion se va rezolva problema utilităților. Pentru a avea din nou apă și căldură la arena proprie, oficialii Farului au găsit soluția unui puț de extragere a apei, care a fost forat lângă terenul secund, iar după 31 de metri de săpat s-a dat de apă.
"Marinarii" încep pregătirea astăzi, cu două antrenamente, pe plaja din apropiere de "Omega". La fel va fi și mâine, iar joi și vineri, fotbaliștii lucrează dimineața pe plajă, iar după-amiaza pe stadion.

"Vin bani din transferuri"
Personalul administrativ și de întreținere de la club a primit, ieri, câte un salariu, a declarat Giani Nedelcu, patronul Farului, potrivit căruia câte un salariu li s-a dat, săptămâna trecută, și jucătorilor din Constanța. La fel vor primi și fotbaliștii care vin din țară, urmând ca apoi să se discute și de restul restanțelor.
Totodată, Nedelcu a anunțat că la Farul vor veni bani din trans-feruri, clubul constănțean fiind înștiințat oficial, ieri, de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor că a câștigat recursul depus în cazul fostului mijlocaș Claudiu Voiculeț, transferat, alături de Cosmin Băcilă, la Internațional Curtea de Argeș, de unde cei doi au ajuns la Pandurii Tg. Jiu, actuala lor echipă. Întrucât nu a primit banii pe ei, Farul s-a adresat instanțelor federale.
"Trebuie să vină 160.000 de euro plus TVA în cazul Voiculeț. Hotă-rârea e definitivă și irevocabilă. O soluție similară urmează să ne parvină și pentru Băcilă", a declarat Nedelcu, pentru "Cuget Liber".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Ianuarie 2011
Stire din Sport : Ioan Sdrobiș și-a dat demisia de la Farul
Pagina a fost generata in 0.4052 secunde