Asociația Europeană a Sporturilor și Jocurilor Tradiționale a ajuns la Constanța

143
Asociația Europeană  a Sporturilor  și Jocurilor Tradiționale  a ajuns la Constanța - asociatia-1463318035.jpg

Articole de la același autor

Francezul Guy Jaeon, președintele Asociației Europene a Sporturilor și Jocurilor Tradiționale, și Petar Petrov, membru al Academiei Bulgare de Științe (etnografie), au fost prezenți, sâmbătă, la o conferință de presă, în calitate de invitați de onoare ai președintelui Federației Române de Oină, Nicolae Dobre și al președintelui Asociației de Kureș (lupte tărărești), Aidan Ablez.

Scopul vizitei acestora pe tărâmuri românești a fost acela de a observa și de a se documenta asupra jocurilor tradiționale românești cum ar fi oina, țurca sau kureș-ul, despre reintegrarea lor în circuitele sportive și promovarea acestora.

Guy Jaeon se află de o săptămână în România, prilej în care a putut viziona și admira frumusețea jocului de oină la "Cupa Regelui".

"Este foarte important pentru un popor de a cultiva și de a întreține tradiția acestor jocuri și sporturi. Prin tradiție se menține identitatea unui întregi națiuni. Asociația noastră organizează festivaluri grandioase în Europa ce atrag interesul a mii de oameni, formând un întreg cerc din care toată lumea are de câștigat. Organizăm evenimentele în cele mai mici detalii, promovăm intens intențiile noastre astfel încât să aducem oamenii lângă noi. Proiectul la care lucrăm, și pe care sper să îl finalizez anul viitor, programează un astfel de festival chiar în România", a declarat Guy Jaeon.

"Această structură are legătură directă cu Parlamentul European și susținerea poate fi considerabilă. Ne dorim să organizăm o structură similară la noi în țară care să poate să înglobeze o multitudine de jocuri tradiționale, și care să se numească Asociația Română a Sporturilor și Jocurilor Tradiționale", a declarat constănțeanul Nicolae Dobre.

Unul din principalele obiective ale președintelui Nicolae Dobre este acela de a întruni condițiile prin care România să devină oaspete de onoare la unul din cele mai mare festivaluri de cultură din Europa, "Festivalul Internațional de jocuri în stradă" de la Verona, astfel încât, în urma schimburilor de experiențe și conexiunilor legate, România să poată desfășura și ea astfel de evenimente, la Constanța, Sighișoara, sau oricare alt oraș istoric din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 19 Martie 2016
Stire din Sport : "Vrem să ducem oina în Japonia!"
Sâmbătă, 12 Septembrie 2015
Stire din Sport : Frontiera Tomis "țintește"  titlul național
Pagina a fost generata in 0.3505 secunde