Bianca Mei-Roşu, pusă pe fapte mari la WTT Youth Contender Szombathely

98
Bianca Mei-Roşu, pusă pe fapte mari la WTT Youth Contender Szombathely - 1-1667568284.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis de masă Bianca Mei-Roşu, de la CSM Constanţa, a bifat două victorii categorice - 3-1 cu Simona Holubova (Cehia) şi 3-0 cu Lena Gottschlich (Germania) - în proba de simplu feminin U15 din cadrul WTT Youth Contender Szombathely 2022, Grupa 1, şi va juca, în week-end, în fazele superioare ale turneului din Ungaria.

Constănţeanca a evoluat şi în proba de simplu feminin U17, unde a avut un culoar mult mai dificil. În Grupa a 4-a, ea a învins-o pe Kavya Baskar (India), scor 3-2, dar a cedat, 2-3, în faţa unei jucătoare din Taipei, Lin Hsin-Tung. În 32-imi, a trecut de Adeka Szimova (Cehia), scor 3-1, pentru a se opri apoi în 16-imi, rămasă fără replică în faţa polonezei Anna Brzyska, scor 0-3.

Tot la simplu feminin U17 şi tot în faza 16-imilor a fost eliminată şi colega sa de club Andreea Teglaş, 2-3 cu Veronika Matiunina, după o partidă extrem de spectaculoasă, în finalul căreia ucraineanca a avut mai multă stăpânire de sine.

Debut promiţător de competiţie şi pentru Camelia Mitrofan, de la CSM Constanţa, care, în proba de simplu feminin U19, Grupa a 8-a, s-a impus cu acelaşi categoric 3-0 în faţa Alondrei Rodriguez (Puerto Rico) şi Annei Volentics (Ungaria).

Partidele din cadrul turneului maghiar pot fi urmărite pe canalul de YouTube WTT.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă / ETTU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6445 secunde