Bernadette Szocs:

„După ce s-a întâmplat cu Simona Halep, sunt mult mai atentă cine e în jurul meu”

137
„După ce s-a întâmplat cu Simona Halep, sunt mult mai atentă cine e în jurul meu” - 1-1667309545.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a declarat, marţi, 1 noiembrie, în cadrul evenimentului de lansare a revistei „Născut pentru Sport”, ediţia naţională nr. 2, că îşi doreşte din toată inima ca Simona Halep, depistată pozitiv cu roxadustat la un control antidoping, să îşi demonstreze nevinovăţia.

„Îmi doresc din toată inima ca Simona Halep să demonstreze că nu este vinovată. Sper să nu fie suspendată, pentru că ştiu ce înseamnă să nu mai poţi să participi la concursuri. La tenis cred că e greu să fii suspendat patru ani şi după să revii.

Eu sunt convinsă că nu a luat ea ceva şi că e nevinovată.

Toată viaţa mea am avut grijă, pentru că dopingul e un lucru important şi nu aş vrea să îmi distrug cariera. Acum, după ce s-a întâmplat cu Simona, sunt mult mai atentă cine e în jurul meu. Iar dacă mi se dă un medicament, verific şi eu personal despre ce e vorba”, a declarat Bernadette Szocs.

Simona Halep a anunţat, la 21 octombrie, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, fiind ulterior suspendată provizoriu, până la clarificarea situaţiei.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă / ITTF

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.607 secunde