Campionatele Europene de tenis de masă U21

Bianca Mei-Roşu şi Camelia Mitrofan, calificate în optimile de finală ale probei feminine de dublu

130
Bianca Mei-Roşu şi Camelia Mitrofan, calificate în optimile de finală ale probei feminine de dublu - 1-1663239558.jpg

Articole de la același autor

Perechea română Bianca Mei-Roşu / Camelia Mitrofan s-a calificat în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă U21, competiţie care se desfăşoară, în această perioadă, în BT Arena din Cluj-Napoca.

În 16-imi, cele două jucătoare legitimate la CSM Constanţa s-au impus, cu scorul de 3-1, în faţa spaniolelor Ainhoa Cristobal şi Eugenia Sastre, însă partida nu a fost deloc uşoară. Sportivele antrenate de constănţeanul Viorel Filimon au condus cu 2-0 la seturi (11-6, 11-5), însă l-au cedat pe al treilea, 11-13, şi ibericele au reintrat în joc. Setul patru a fost la fel de echilibrat, tricolorele găsind pe final resurse pentru a risipi emoţiile şi a închide meciul cu 11-9.

În optimi, Bianca Mei-Roşu şi Camelia Mitrofan le vor înfrunta, vineri, 16 septembrie, de la ora 16.00, pe italiencele Nicole Arlia şi Gaia Monfardini, în timp ce Elena Zaharia, de la CSM Constanţa, şi Ioana Sîngeorzan, acceptate direct în această fază a competiţiei, le vor avea drept adversare, de la aceeaşi oră, pe franţuzoaicele Agathe Avezou şi Isa Cok.

La dublu mixt, în 16-imi, perechea Darius Movileanu / Elena Zaharia îşi măsoară forţele cu Vladislav Ursu (Republica Moldova) şi Kornelija Riliskyte (Lituania), Andrei Istrate şi Camelia Mitrofan îşi vor încrucişa paletele cu Daniel Berzosa şi Ainhoa Cristobal (Spania), în timp ce Iulian Chiriţă şi Bianca Mei-Roşu vor trebui să treacă de cuplul Szymon Kolasa / Anna Brzyska (Polonia) pentru a face pasul către optimi.

În probele individuale, şapte jucători români - trei la feminin şi patru la masculin - vor evolua în faza a doua a grupelor.

Bianca Mei-Roşu s-a clasat pe primul loc în Grupa a 10-a, în urma victoriilor cu olandeza Karlijn van Lierop, scor 4-0, cu Dasa Sinkarova (Slovacia), scor 4-2, şi cu Eugenia Sastre (Spania), scor 4-1, tot pe prima poziţie terminând Grupa a 3-a şi Ioana Sîngeorzan, după succese în serie: 4-1 cu suedeza Nomin Baasan, 4-1 cu Ainhoa Cristobal (Spania) şi 4-0 cu bulgăroaica Ţvetelina Gheorghieva.

Elena Zaharia este calificată direct în a doua fază a grupelor.

Din păcate, drumul Cameliei Mitrofan se opreşte prematur, după ce constănţeanca a bifat numai o singură victorie, 4-3 cu Jana Vasendova (Cehia), şi două înfrângeri, 2-4 cu Anastasia Dimitrenko (Ucraina) şi 1-4 cu Agathe Avezou (Franţa), în Grupa a 5-a.

La masculin, în cursa pentru medalii au rămas Andrei Istrate, ocupant al primului loc în Grupa 1, Eduard Ionescu, sportiv care a câştigat Grupa a 2-a, Darius Movileanu şi Iulian Chiriţă, cei din urmă intrând în competiţie direct în a doua fază a grupelor.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă / ETTU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5114 secunde