Fostul arbitru Suat Ibraim:

"Boxul a pierdut din spectaculozitate, au dispărut artiștii ringului"

1232
1 min citire
Fostul arbitru Suat Ibraim este de părere că boxul pierde teren nu numai în România, ci și pe întreg mapamondul.
"Odinioară, i se spunea nobila artă. Acum, boxul nu stă pe roze, nici în țara noastră, nici în lume. Nu mai sunt luptători de excepție, artiști ai ringului, precum Muhammad Ali (Cassius Clay), Teofilo Stevenson, Mike Tyson sau Evander Holyfield. Americanii și cubanezii făceau legea la Campionatele Mondiale, iar la galele în care erau invitați boxeri din aceste țări, tribunele erau arhipline. Astăzi, boxul și-a pierdut din spectaculozitate. Rusul Valuev impresionează doar prin tonaj, nu prin tehnică sau procedee. Cred că Ali l-ar fi pus la podea încă din prima repriză. E drept, boxul are concurență acerbă și mă refer aici la sporturile de contact, gen K1. Cred că și conducătorii de federații trebuie să refacă strategia de promovare, pentru că, în acest ritm, nu peste mult timp, despre box și performanțele sale vom vorbi la timpul trecut", a declarat, pentru "Cuget Liber", Suat Ibraim.
Omul care a împărțit dreptatea în "careul magic" are un sfat pentru tinerii care vor să facă o carieră în sport: "Fie că alegeți boxul, fie altă disciplină, niciodată nu trebuie să păcăliți sportul. Practic, vă păcăliți singuri. Dacă nu ai calități și pasiune, dacă nu ești dispus să faci sacrificii pentru performanță, mai bine te îndrepți spre alte domenii, școală, meserie, etc. Și încă ceva. Când pierdeți, nu mai aruncați vina în cârca arbitrului! În viață, trebuie să știi să și pierzi, face parte din regula jocului".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 August 2009
Stire din Sport : "Andrade va lovi doar umbra mea"
Pagina a fost generata in 0.0484 secunde