Callatis s-a despărțit de șapte jucători

551
Nou-promovata în Liga a II-a Callatis Mangalia s-a reunit ieri. Antrenorul principal Marin Barbu a avut la dispoziție la primul antrenament, desfășurat la baza proprie, 25 de jucători.
Față de ediția trecută de campionat, nu se mai regăsesc în lot L. Marin, Țarălungă, L. Florea, Bucur, Agache, Avram și Al. Grigoraș. Președintele clubului, Neculai Tănasă, este în tratative cu mai mulți jucători, sperând să semneze contractele în această săptămână.
Secunzii lui Marin Barbu vor fi Cristi Șchiopu și Aurel Chelu, iar de pregătirea portarilor se va ocupa Laurențiu Gheorghe.
Timp de două săptămâni, antrenamentele se vor desfășura la Mangalia. Sâmbătă, 9 iulie, Callatis va susține primul amical, în deplasare, cu Dunărea Călărași, revanșa fiind programată marți, 12 iulie, la Mangalia.
În noul sezon, Callatis are ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 3-8.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Iunie 2011
Stire din Sport : Campionii se decid la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.3104 secunde