Camelia Potec: Sperăm la un număr de trei-patru medalii la Europenele de juniori

228
Camelia Potec: Sperăm la un număr de trei-patru medalii la Europenele de juniori - camelia-potec-1688473933.jpg

Articole de la același autor

Camelia Potec, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, a declarat că îşi doreşte trei-patru medalii, cât mai strălucitoare, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Belgrad (4-9 iulie).

„Avem o delegaţie destul de numeroasă, de 17 sportivi, şi asta înseamnă că avem o generaţie frumoasă, o generaţie de viitor şi sperăm ca fiecare să-şi depăşească performanţele de până acum, pentru că a fost un an bun de pregătire şi sperăm să nu apară alte probleme la Belgrad. Ne dorim să fie sănătoşi, să fie în formă maximă la Belgrad şi ne dorim bineînţeles şi medalie. Sperăm la un număr de trei-patru medalii, cât mai strălucitoare. Aceasta este dorinţa echipei noastre care face deplasarea, dar obiectivul federaţiei este câştigarea a două medalii”, a declarat Camelia Potec.

România participă cu o delegaţie de 17 sportivi (opt băieţi şi nouă fete) la Europenele 2023, după ce anul trecut a cucerit nouă medalii, cinci de aur şi patru de argint la Europenele de la Otopeni, dar nu va mai beneficia de aportul lui David Popovici în Serbia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3857 secunde