Ciclistul Mihnea Harasim, pe locul al doilea în Turul Vrancei RoadBike Trophy

154
Ciclistul Mihnea Harasim, pe locul al doilea în Turul Vrancei RoadBike Trophy - 1-1720169093.jpg

Articole de la același autor

Cicliştii constănţeni au încheiat cu prezenţe pe podium participarea la Turul Vrancei RoadBike Trophy, cea de-a patra etapă a Cupei României de şosea.

Mihnea Harasim, de la CSM Constanţa, a obţinut locul doi la categoria U23 şi continuă astfel seria clasărilor foarte bune în Cupa României, începută la Turul Colinelor de la Bacău şi continuată cu victoria din Turul Clujului.

Şi cadeta Brigitte Belu menţine ritmul ridicat, cu prezenţe pe podium în toate cele patru etape de până acum. Tânăra rutieră constănţeană a repetat locul al treilea bifat în Turul Clujului, respectiv în Turul Vrancei.

La rândul său, Matei Paris a încheiat pe locul cinci în Turul Vrancei, la categoria cadeţi, iar alţi doi sportivi de la CSM Constanţa au terminat şi ei în Top 10: Matei Cucu - locul şapte şi Dragoş Cioclin - locul 10.

Cicliştii constănţeni au fost însoţiţi de antrenorul Filip Grigorescu.

Ultima etapă a Cupei României, Cupa Max Ausnit, va avea loc în data de 3 august.

Chris Froome pedalează în România

Ediţia din acest an a Turului Ciclist al Sibiului reuneşte, în week-end, la start, 25 de echipe din 14 ţări, care vor parcurge un traseu de 674 kilometri, în perioada 6-9 iulie, surpriza fiind prezenţa celebrului rutier britanic Chris Froome.

„La ediţia din acest an, iau startul în Turul Ciclist al Sibiului 25 de echipe din 14 ţări, între care o echipă de World Tour, şase pro-continentale, 16 continentale şi două naţionale.

Din România, participă două echipe continentale, Vini Monzon - Savini Due - Omz Team şi MENtoRISE MLMsuperstars, şi naţionala României. Campionul en titre, Mark Donovan (Pro Cycling Team), se întoarce pentru a-şi apăra titlul, dar va avea de înfruntat cea mai puternică concurenţă din istoria de până acum a Turului Sibiului. Principalul concurent la titlu de anul trecut, Lennert van Eetvelt, participă şi la această ediţie, dar poziţia de lider în clasamentul general va fi disputată şi de doi dintre cei mai promiţători tineri din competiţie, Matthew Riccitello (Premier Tech) şi Florian Lipowitz (Red Bull - BORA)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Iubitorii de ciclism vor aprecia prezenţa unor ciclişti experimentaţi, cu victorii în mari tururi, precum Sergio Higuita (Red Bull - BORA), Valerio Conti (Team Corratec) sau fostul campion european Giacomo Nizzolo (Pro Cycling Team), însă vedeta ediţiei este britanicul Chris Froome (Premier Tech), câştigătorul celor trei mari tururi: Turul Franţei, Turul Italiei şi Turul Spaniei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3827 secunde