Constantin Din: "Handbalul românesc are nevoie de specialişti"

251
Constantin Din:

Articole de la același autor

Handbalul românesc caută specialişti. O spune preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, care precizează că în ciuda faptului că antrenorii care activează în acest moment provin majoritatea din rândul foştilor sportivi, e nevoie de tehnicieni din alte domenii.

Oficialul FRH afirmă că handbalul românesc are nevoie de specialişti la toate categoriile de vârstă.

„Handbalul românesc are nevoie de specialişti la toate categoriile. Şi cred că implementarea în şcoli ar fi soluţia, şi în universităţile de profil. Din fericire, antrenorii pe care îi avem cei mai mulţi provin din rândul foştilor sportivi de performanţă, dar problema este că nu vin şi din alte domenii de activitate, unde cred că am avea nevoie. Repet, noi avem nevoie de cât mai mult specialişti”, a declarat Din.

El consideră că problema majoră cu care se confruntă în acest moment sportul este resursa umană calificată, acest neajuns fiind valabil la nivelul oricărui domeniu de activitate.

„Problema cea mai mare în momentul de faţă este resursa umană, şi cred că nu este vorba doar de sport. Resursa umană lipseşte în orice domeniu de activitate, dacă ne uităm în toată societatea. Nu cred că doar sportul suferă în momentul ăsta. În orice domeniu de activitate avem nevoie de resursă umană pregătită, responsabilă şi implicată. E o problemă generală în momentul acesta”, a adăugat oficialul FRH.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5541 secunde