Mii de copii la startul Festivalului de baby-baschet şi mini-baschet şi Naţionalelor U12 2022

Costineştiul, transformat în capitala baschetului juvenil românesc

350
Costineştiul, transformat în capitala baschetului juvenil românesc - 1-1655293452.jpg

Articole de la același autor

Costineştiul s-a transformat, în aceste zile, în capitala baschetului juvenil românesc. Timp de trei săptămâni, până în data de 2 iulie, peste 400 de echipe de baschet cu sportivi având vârste cuprinse între 8 şi 12 ani evoluează în cadrul Festivalului de baby-baschet şi mini-baschet, dar şi a Campionatelor Naţionale U12 din Staţiunea Tineretului.

Baza sportivă a BTT Costineşti găzduieşte cel mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor din România, organizat de Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului, şi în parteneriat cu Biroul de Turism pentru Tineret şi Primăria Costineşti.

Terenurile din Costineşti, dar şi cele special amenajate în Tabăra Schitu au fost luate cu asalt de copii veniţi din întreaga ţară pentru a se bucura de frumuseţea jocului de baschet, dar şi de soare şi briza mării.

„Baby-gladiatorii” de la BC Athletic Constanţa au debutat la Festivalul Naţional de baby-baschet, primul care deschide seria întrecerilor.

Timp de cinci zile, juniorii antrenaţi de Alina Şerban şi Gabriela Ramona Pop îşi vor măsura forţele în compania unor echipe din Cluj, Giurgiu, Bucureşti, Braşov, Craiova, Oradea, Piteşti şi Constanţa.

„Pentru cei mici, va fi un moment în care se vor bucura împreună de baschet într-o atmosferă destinsă, iar cel mai important pentru noi, cei mari, este să le vedem bucuria de a juca de baschet.

După ce au participat la antrenamente şi la competiţiile amicale organizate de Primăria Constanţa, pentru ei va fi încă o săptămână plină cu baschet şi distracţie!”, au transmis reprezentanţii BC Athletic Constanţa.

Aşadar, mii de copii vor încerca să descopere cât mai multe din tainele sportului de sub panouri şi să-şi etaleze talentul şi calităţile sportive, mulţi dintre ei fiind parte, cu siguranţă, din viitorul baschetului românesc. Iar în fiecare săptămână, va fi organizat „Marşul micului baschetbalist”, o promenadă la care vor participa toţi concurenţii, alături de antrenori şi suporteri.

De asemenea, participanţii vor avea parte şi de diverse concursuri şi surprize, precum şi de acţiuni artistice la Teatrul de Vară.

XXX

Echipa masculină de baschet 3x3 CSU Neptun Athletic Constanţa este campioana celui de-al doilea turneu Sport Arena Streetball, găzduit de terenurile Politehnicii Bucureşti.

Trupa de pe litoral s-a impus, în marea finală, cu scorul de 19-15, în faţa celor de la Ştiinţa Bucureşti şi a oferit, din nou, MVP-ul competiţiei, Cristi Mâinea, dar şi coşgeterul turneului, Mario Lazăr.

La U18 Masculin, echipa alcătuită din constănţenii Andrei Călinţaru, Mihai Călinţaru, Andrei Constantin şi Cezar Unitu a încheiat pe locul doi după o finală cu Candy Shop (15-18).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Baschet

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5668 secunde