Cristi Chivu, în cursa pentru înlocuirea lui Adrian Mutu la Rapid

157
Cristi Chivu, în cursa pentru înlocuirea lui Adrian Mutu la Rapid - chivu-rapid-1688734749.jpg

Articole de la același autor

Adrian Mutu (44 de ani) este pe punctul de a se despărți de Rapid după ce a informat conducerea clubului că a negociat cu Neftchi Baku și că ar înclina să părăsească funcția de antrenor al giuleștenilor.

Din momentul în care a fost clar că despărțirea este posibilă, au fost pronunțate mai multe nume, Șumudică, Bergodi, Pancu, Isăilă și Măldărășanu, dar șanse foarte mari are un nume despre care nu s-a aflat până acum: Cristian Chivu (42 de ani)!

Chiar dacă nu s-a intrat într-o negociere clară legată de despărțirea, zilele lui Mutu la Rapid sunt numărate pentru că Șucu, Angelescu și Daniel Niculae se simt trădați prin modul în care a procedat fostul internațional român. Negociază în secret de mai multe zile cu azerii și abia după ce a bătut în cuie totul a comunicat că vrea să plece.

Cristian Chivu este un nume dorit de mai mulți ani în fotbalul românesc, dar până acum FRF și Petrolul, spre exemplu, nu au reușit să-l convingă să lase Italia pentru a reveni în România. De altfel, familia Chivu este mutată la Milano.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6483 secunde