Divizia A1 la volei feminin, etapa a 21-a

CS Medgidia, la mâna rezultatelor pentru a prinde un loc de cupă europeană

702
CS Medgidia, la mâna rezultatelor pentru a prinde un loc de cupă europeană - 1-1646557771.jpg

Articole de la același autor

CS Medgidia a reuşit o victorie muncită şi extrem de preţioasă în meciul cu CS Rapid Bucureşti, pe care a învins-o în deplasare, cu scorul de 3-2. În urma acestui succes, voleibalistele constănţene rămân în cursa pentru locul patru, însă depind de celelalte rezultate pe care le vor avea adversarele lor.

Conştiente de importanţa punctelor puse în joc, voleibalistele de la CS Medgidia au început promiţător partida din Sala Rapid şi şi-au adjudecat primul set, scor 25-22. S-a mers apoi cap la cap, feroviarele tratând, ca de fiecare dată, jocul cu dobrogencele ca pe… finala Ligii Campionilor.

Rapidul a egalat situaţia la general după ce s-a impus în setul al doilea, 25-20, apoi fetele antrenate de Florin Voinea şi Radu Began au făcut un set trei perfect, încheiat în doar 21 de minute, 25-16, lăsând impresia că soarta partidei s-a scris.

Deznodământul avea însă să se amâne. Rapidistele au găsit noi resurse şi motivaţie pentru a mai egala o dată, 25-13 în setul patru, împingând meciul în decisiv. Aici, Medgidia s-a ţinut tare pe picioare, a rezistat presiunii şi a închis la limită partida, 15-13, reuşind însă să câştige doar două puncte, după un meci foarte disputat.

Ioana Baciu şi Diana Ariton au fost cele mai eficiente jucătoare ale Medgidiei pe faza de atac, însă, per total, echipa constănţeană a suferit mult la blocaj şi recepţie.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: CSO Voluntari - CS U NTT Data Cluj-Napoca 3-0, SCM U Craiova - CSM Volei Alba Blaj 0-3, CS Dinamo Bucureşti - CS Dacia Mioveni 3-1, CS Ştiinţa Bacău - ACS Volei Cristina Pîrv Turda 1-3, CSM Târgovişte - CSM Lugoj 3-1.

În clasament, CS Medgidia ocupă locul cinci, cu 43 de puncte (20 jocuri). Lideră este CSM Târgovişte (56 p, 21 j), urmată, în ordine, de CSM Volei Alba Blaj (51 p, 19 j), CSO Voluntari (49 p, 21 j) şi CSM Lugoj (43 p, 21 j).

Etapa viitoare (joi, 10 martie), la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, CS Medgidia va primi replica formaţiei CS Ştiinţa Bacău. Echipa constănţeană porneşte cu prima şansă, dar, pentru a prinde locul patru, ultimul care asigură calificarea în cupele europene, depinde foarte mult de rezultatele celorlalte contracandidate.

XXX

La sediul Federaţiei Române de Volei, a avut loc tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României la volei feminin.

Anul acesta, turneul Final Four al competiţiei va avea loc la Mioveni, în zilele de 19 şi 20 martie.

Sorţii au decis ca în semifinale să se dispute meciurile CSO Voluntari - CSM Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte - CS Rapid Bucureşti. Prima partidă va începe la ora 15.00, iar cea de-a doua, la ora 18.00.

Învingătoarele celor două partide vor juca în finala programată duminică, 20 martie, de la ora 19.00.

Deţinătoarea trofeului este CSM Volei Alba Blaj.

Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.12 secunde