CS Năvodari, gata pentru debutul în Divizia Naţională de Seniori

Joi, 08 Aprilie 2021, 18:18
167
Echipa de rugby CS Năvodari se pregăteşte pentru startul meciurilor oficiale din DNS. Formaţia dobrogeană va da piept sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Flacăra” cu CSU Alba Iulia. Din cauza restricţiilor impuse pe vreme de pandemie, partida se va disputa fără spectatori. Meciul va putea fi urmărit în direct pe pagina oficială de youtube a celor de la CS Năvodari.

Chiar dacă echipa din Năvodari nu mai are acelaşi buget ca în anii trecuţi, obiectivul este clasarea pe un loc pe podium şi promovarea rugbyştilor tineri de perspectivă. CS Năvodari este în continuare antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase, tehnicieni care au pregătit formaţia de la malul mării şi în sezonul trecut.

Absolut toate meciurile din DNS vor fi extrem de dificile pentru CS Năvodari, mai ales că din acest sezon şi-au făcut apariţia mai multe echipe care pun accent pe ambiţie.

În DNS, alături de CS Năvodari se mai află CSU AV Arad, Rugby Club Bârlad, CSM Galaţi, CS Ştiinţa Petroşani, CSM Bucovina Suceava, Rugby Club Gura Humorului şi RC Griviţa Bucureşti.



Pagina a fost generata in 0.2646 secunde