Liga Naţională de handbal masculin

CSM Constanţa, succes fără emoţii în duelul cu SCM Politehnica Timişoara

264
CSM Constanţa, succes fără emoţii în duelul cu SCM Politehnica Timişoara - 1-1700389087.jpg
A venit şi cea de-a noua victorie în Liga Naţională pentru handbaliştii de la CSM Constanţa. Echipa de la malul mării a câştigat fără emoţii, cu scorul de 33-28 (17-16), meciul din etapa a 11-a, disputat la Sala Sporturilor, în compania celor de la SCM Politehnica Timişoara, după o repriză secundă controlată cu autoritate.

Antrenorul George Buricea a încercat să-şi menajeze jucătorii, în perspectiva meciului de la Glogow, din cupele europene. Intraţi după pauză, Vasile, Komogorov, Nikolic şi Andrei au continuat munca titularilor din prima repriză, iar pe final, au primit minute bune pe teren şi foarte tinerii Teodor Ştefan şi Rareş Ştefan.

Pentru CSM Constanţa, au evoluat: Rusu 7 intervenţii, Vasile 4 - Ravnic 7 goluri, Komogorov 5, Nistor 4 (2x7m), Mourino 4, Ilie 3, Nikolic 3, Teodor Ştefan 3, Drăgan 2, Caba 1, Andrei 1, Vegar, Chikovani, Rareş Ştefan.

Graţie acestui succes, formaţia constănţeană, care a ajuns la opt victorii consecutive în toate competiţiile, a revenit pe locul doi în clasamentul Ligii Naţionale.

Pentru CSM, urmează duelul cu Chrobry Glogow, din Grupa H a European League, programat marţi, 21 noiembrie, de la ora 19.45, în deplasare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3467 secunde