Săptămâna recent încheiată, pe terenurile de la Tenis Club Idu Mamaia, s-a desfășurat unul din cele mai prestigioase turnee destinate veteranilor din România.
Ajuns la ediția a 27-a, International Veterans Champs of Romania - Comvex s-a bucurat de prezența a peste 160 de sportivi înscriși pe tablourile de simplu, dublu și dublu mixt. Fondul total de premiere s-a ridicat la suma de 10.000 de dolari.
La simplu, masculin, +35 ani, Marius Raicea l-a învins în finală pe George Vanghele, scor 6-4, 1-6, 6-4. La o categorie superioară, +45, Claudiu-Valentin Munteanu a profitat de abandonul adversarului său, Dorin Pipoș. Neamțul Stefan Samweber s-a impus la categoria +50, după o finală cu Sorin Suba, scor 3-6, 6-1, 6-0, iar slovacul Milan Skonc a câștigat trofeul la +55, după ce a trecut de Laurențiu Bucur, scor 6-2, 3-6, 6-3.
Iată-i și pe ceilalți câștigători: Dan Comănescu (+60), Valentin Raus (+65), Joe Oren (+70), Nicolae Anghel/Mircea Socaciu (+35), Sorin Donescu/Olivier Rădulescu (+45), Adrian Niculescu/Ovidiu Petrescu (+50), Laurențiu Bucur/Dan Dutescu (+55), Dan Comănescu/Mihai Geantă (+60), Valeriu Ilie/Dumitru Mihalache (+65), Mihaela Horiceanu (+35), Clementina Huțu (+50) și Mihaela Horiceanu/Yiannos Ioannides (dublu mixt, +35).