FCV Farul a obţinut o victorie uriaşă în partida cu FC Botoşani, disputată pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, în cadrul etapei a 29-a a Ligii I la fotbal. „Marinarii” s-au impus cu scorul de 2-0 (1-0) şi şi-au asigurat astfel prezenţa în play-off.
Mijlocaşul Dragoş Nedelcu a deschis scorul în minutul 15, cu o lovitură de cap, după ce, la un şut-centrare al lui Damien Dussaut, mingea a căzut pe bara transversală, iar portarul Eduard Pap nu a reuşit să o respingă. Până la pauză, Farul a avut mai multe şanse de a-şi dubla avantajul, cea mai mare fiind irosită de Betancor, în minutul 39, când a ratat un penalty, portarul Botoşaniului spălându-şi păcate de la primul gol şi respingând şutul atacantului spaniol.
Aşa cum era de aşteptat, oaspeţii au ieşit şi ei la joc şi ar fi putut egala, însă fundaşul camerunez Joyskim Dawa a trimis de două ori balonul în bara transversală, în minutele 27 şi 76.
Fundaşul stânga Bradley De Nooijer a închis tabela în prelungiri (min. 90+1). Inepuizabilul fotbalist olandez a făcut o nouă cursă în stil personal, pornind de la mijlocul terenului, înscriind astfel primul său gol în Liga I.
FCV Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani, Dussaut (min. 56, Boboc), Larie, Mladen, De Nooijer, Artean, Nedelcu, Grameni (min. 78, Sîrbu), Ad. Petre (min. 78, Pitu), Betancor (min. 78, Moldoveanu), Omoh (min. 68, Purece).
În urma acestui succes, Farul a ajuns la o „zestre” de 48 de puncte şi a urcat pe locul patru în clasament.
Etapa viitoare, luni, 7 martie, de la ora 20.30, echipa constănţeană va juca, în deplasare, cu Universitatea Craiova.
Foto: farulconstanta.com