Fotbal / Stadionul Giulești, testat în vederea găzduirii EURO U21 din 2023. România va juca aici în Liga Națiunilor

113
Fotbal / Stadionul Giulești, testat în vederea găzduirii EURO U21 din 2023. România va juca aici în Liga Națiunilor - 1-1650879293.jpg

Articole de la același autor

Facilitățile stadionului Giulești, inaugurat la finalul lunii martie, vor fi testate prin găzduirea primelor meciuri internaționale de cel mai înalt nivel.

Cu un an înaintea debutului turneului UEFA U21 EURO 2023, programat să se dispute în România, la București și Cluj-Napoca, și în Georgia, pe noua arenă din capitală se vor juca meciurile echipei naționale a României cu Finlanda, 11 iunie, și Muntenegru, 14 iunie, ambele din Liga Națiunilor.

„Prin organizarea celor două partide oficiale la distanță de doar trei zile vor fi verificate toate facilitățile arenei, reprezentând, în același timp, și un bun prilej de stabilire a unui mod de lucru eficient cu echipa de organizare din Giulești. Testarea timpurie în condiții reale face parte din bunele practici în organizarea evenimentelor sportive de top”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal.

Arena din Giulești va găzdui partide la EURO U21 din 2023. Celelalte stadioane gazdă ale turneului, „Steaua”, Cluj Arena, „Dr. Constantin Rădulescu”, au beneficiat deja de organizarea de meciuri internaționale de primă categorie.

Astfel, naționala României revine în Giulești după 11 ani. Pe 3 iunie 2011, tricolorii învingeau pe fostul stadion „Valentin Stănescu” Bosnia-Herțegovina, în preliminariile CE 2012, scor 3-0. Și tot acolo, în 2004, România câștiga în fața Germaniei, într-un meci amical, cu scorul de 5-1.

Programul complet al meciurilor din Liga Națiunilor este următorul:

4 iunie: Muntenegru - România (ora 21:45)

7 iunie: Bosnia-Herțegovina - România (ora 21:45)

11 iunie: România - Finlanda (ora 21:45)

14 iunie: România - Muntenegru (ora 21:45)

23 septembrie: Finlanda - România (ora 21:45)

26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina (ora 21:45)

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro / FC Rapid 1923 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5514 secunde