Frontiera Tomis Constanţa înfruntă pe Biruinţa Gherăeşti în Cupa Regelui la oină

172
Frontiera Tomis Constanţa înfruntă pe Biruinţa Gherăeşti în Cupa Regelui la oină - 1-1651657427.jpg
După o perioadă de pregătire de iarnă şi o primăvară în care au fost puse la punct detaliile organizatorice, sezonul de oină porneşte la drum oficial, iar primele evenimente vor avea loc, în week-end, la Bucureşti: Cupa Regelui şi Cupa Reginei.

Aflată sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, Federaţia Română de Oină, în parteneriat cu Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Română de Rugby şi bilete.ro, organizează, sâmbătă, 7 mai, între orele 10.30-13.00, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti, primele competiţii de anvergură din actuala stagiune: Cupa Regelui şi Cupa Reginei.

Spectacolul de oină începe la ora 11.00, cu meciul din Cupa Reginei, competiţie ajunsă la cea de-a treia ediţie. Trofeul şi-l vor disputa echipele feminine CS Progresul Băileşti, campioană naţională în 2021, şi CS Dacia Mioveni, vicecampioană naţională în 2021.

În cadrul Cupei Regelui, întrecere ajunsă la ediţia cu numărul nouă, se vor duela, de la ora 12.00, echipele ACS Frontiera Tomis Constanţa, campioană naţională în 2021, şi CS Biruinţa Gherăeşti (judeţul Neamţ), vicecampioană naţională în 2021.

„Prin acest eveniment, ne propunem să familiarizăm un număr cât mai mare de persoane cu ceea ce înseamnă oina şi mai ales spiritul jocului de oină, un spirit marcat de competitivitate, pasiune, fair-play, dar şi tradiţie”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Oină.

Iar pentru că practicanţii sportului nostru naţional sunt oameni cu suflet mare, federaţia a decis ca banii obţinuţi din biletele de intrare la stadion să fie donaţi refugiaţilor ucraineni.

„Oina este un sport de echipă, iar pasionaţii de oină nu puteau rămâne indiferenţi la drama vecinilor noştri din Ucraina, greu încercaţi în această perioadă. În acest sens, accesul pe stadion în ziua evenimentului se va face cu ajutorul achiziţiei unui bilet în valoare de 5 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi, sumă care ulterior va fi donată pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina. Copiii de până la 10 ani inclusiv vor avea acces gratuit”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Române de Oină.

XXX

2022 este un an special pentru jocul de oină: se împlinesc 110 ani de la publicarea integrală a regulamentului jocului în Monitorul Oficial al României!

Fiecare regiune din ţară avea elemente asemănătoare în regulile de joc, iar armonizarea acestor reguli a fost realizată de către şase profesori de educaţie fizică, numiţi chiar de Spiru Haret, la acea oră ministrul al Instrucţiunii Publice. Acţiunea sa a dus la apariţia primului regulament oficial al jocului de oină, regulament care a apărut în 1898.

În „15 Maiu 1912”, Decretul regal nr. 2847, semnat de Carol I, era cel ce aproba Regulamentul Jocului „Oina”, care a fost publicat ulterior în Monitorul Oficial al României nr. 49 din 3 iunie 1912.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină / Cristina Munteanu

Pagina a fost generata in 0.463 secunde