În așteptarea verdictului venit de la Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra, unde au avut loc audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep (31 de ani), curg informațiile oferite de directorul Agenției Naționale Antidoping (ANAD), Gabriela Andreiașu.
Omul care conduce ANAD a vorbit pentru prosport.ro despre modul în care au fost depistate neregulile cu „pașaportul biologic“ al fostului lider WTA. Vorbim despre niște valori care sunt urmărite în testele de sânge ale sportivilor.
„Iregularități în pașaportul biologic se referă la modificări ale unor markeri pe care îi identifică laboratorul de control anti-doping. Sunt niște indicatori foarte bine stabiliți, identificați de laborator, încărcați în sistemul ADAMS (n.r. - Anti-Doping Administration & Management System). Când se identifică valori modificate, sistemul ADAMS atrage un semnal de alarmă. Terminologia e „flag in ADAMS”, după care expertul care interpretează pașaportul biologic evaluează ce înseamnă această iregularitate.
Declarat „likely-doping” (n.r. posibil dopaj), cum a fost în cazul Simonei, s-a urmat procedura de gestionare a rezultatelor. A fost încărcat în sistemul ADAMS rezultatul și apoi controlat, verificat, analizat de autoritatea de gestionare. În momentul în care un expert pe pașaportul biologic introduce în sistemul ADAMS această opțiune, “likely-doping”, alt comitet de experți revizuiește tot pachetul de documente pe fiecare probă să vadă unde au apărut modificările. Markerii din pașaportul biologic al Simonei au fost analizați pe o perioadă mai lungă de timp (n.r. - 10 ani)“, a explicat Gabriela Andreiașu.